Cuprins
Nu m-am gândit niciodată că a fi vulnerabilă înseamnă a fi curajoasă. Ba din contră, dacă ar fi să fac o introspecție, aș spune chiar că vulnerabilitatea a fost blestemul vieții mele.
Încă de când eram micuță, eram de o naivitate ieșită din comun. Naivitate dintr-aceea, poziționată foarte aproape de granița utopiei.
Nu am înțeles niciodată de ce unii oameni pot fi răi, de ce pot răni alți oameni, motiv pentru care ajungeam să fiu mereu în ipostaza de victimă. Ba mai mult, era o perioadă în care consideram că merit toate lucrurile rele care mi se întâmplau… Că sunt prea sensibilă… Că nu sunt construită pentru lumea și societatea asta.
Fie că ne referim la micile jocuri ale copilăriei, din care deseori ieșeam șifonată, sau la lucruri mai importante. Se profita adesea de inocența mea și astfel, parcă atrăgeam toate lucrurile nasoale. Simțeam că am o țintă uriașă lipită pe spate. Pur și simplu belelele se țineau de mine ca scaiul.
Puneam pe seama vulnerabilității mele toate lucrurile rele care mi s-au întâmplat… Și credeți-mă, au fost destule, dar nu e concurs de smiorcăieli, nu vreau să împovărez pe nimeni cu tristețile mele.
Ce înseamnă curajul de a fi vulnerabilă pentru mine?
Cum poveștile se scriu la sfârșit, sau cum un antrenor are valoarea ultimului său rezultat, îndrăznesc să sar la concluzii.
Pentru mine, a fi vulnerabilă înseamnă:
Capacitatea de a-mi recunoaște sentimentele și emoțiile
Am ales să nu le ignor, ci să le las să se simtă, așa cum sunt ele, bune sau rele. Până la urmă, acestea sunt exact cele care transformă o viață gri într-un pastel.
Sunt de părere că toate experiențele care au trecut și cele ce vor urma îmi aparțin în totalitate și, lăsându-le să zburde prin creierul și pe sub pielea mea, m-au transformat în persoana de astăzi.
Uneori doare să poți simți totul, știu… Dar metoda asta implică și toate momentele frumoase. Vulnerabilitatea mi-a permis să învăț lucruri, să reușesc să fiu persoana care se poate bucura de lucrurile simple.
Abilitatea de a mă cunoaște și de a mă accepta așa cum sunt
Deși am și eu momente de rătăcire, momente în care îmi vine să mă zvârcolesc de durere și să urlu “Opriți planeta, vreau să cobor!”, momente în care îmi vine să mă lepăd de acest blestem, mi-am construit un mod de a le accepta.
Știu exact cine sunt și mă simt foarte bine în pielea mea. Îmi cunosc foarte bine limitele și potențialul și de multe ori fac lucruri pe muchie, care pentru unii ar fi percepute drept imposibile. Această cunoaștere aprofundată de sine îmi permite să înțeleg toate lucrurile pe care le gândesc și fac, la un alt nivel. E un fel de conștientizare supremă.
Necesitatea de a mă înconjura de oameni frumoși
Îmi este chiar și acum dificil să accept faptul că nu toți oamenii sunt buni. Dar cu greu, am integrat ideea asta în felul meu de a fi.
Am ales să mă înconjor de oameni frumoși, sinceri cu ei înșiși, care nu se tem să simtă sau să vorbească despre sentimentele lor. Oameni care au o inteligentă emoțională destul de ridicată, oameni care aleg să nu facă rău, deși ar putea, întrucât sunt conectați direct la sentimentele mele.
Un fel de încheiere
Da, în societatea noastră, cine este sensibil și vulnerabil este adesea prada, nu prădătorul. Unii oameni adulmecă această slăbiciune precum rechinii sângele și își înconjoară și, în cele din urmă, încolțesc prada.
Dar cum ar fi dacă v-aș spune că superputerea mea nu este curajul de a fi vulnerabilă, ci capacitatea mea de a depista oamenii care ar putea să îmi facă rău. Nu sunt un prădător, dar m-am săturat să fiu eu însămi prada.
Percepția generală este că oamenii puternici nu se lasă răpuși de sentimente și de emoții. Sunt stane de piatră, reci ca gheața. Mereu pregătiți să atace, să apuce taurul de coarne și să-l înfrunte. Ei nu dorm, ci stau în gardă… Dar eu nu cred asta.
Nu-mi stă-n fire să dau sfaturi, dar pot să-mi ofer un sfat mie. Dacă ar fi să scriu un mesaj pentru Dana de acum 20 ani, i-aș spune să îmbrățișeze felul ei de a fi, dar să fie foarte atentă la oamenii din jur, să învețe să îi repereze ușor pe cei de care ar trebui să se ferească. Mai pe scurt, să creadă în ea cu aceeași putere cu care a crezut că toți oamenii sunt buni.
Vulnerabilitatea. Blestem sau binecuvântare?
Pentru mine vulnerabilitatea a fost un blestem până când a devenit o binecuvântare.
Dana este câștigătoarea SuperBlog 2019, ediția de toamnă. Este o femeie puternică și independentă, pasionată de scris și cu un dezvoltat simț artistic. A scris două cărți pentru copii, iar în prezent este UX designer. Locuiește în Germania, iar unul din principiile după care se ghidează este: „If you’re going to do it, go all the way! DO IT!” (Neal Donald Walsch). O găsiți pe blogul casutaunuimelc.ro și danacodori.wordpress.com.
