Vulnerabilitatea – o superputere (Guest post – Denisa-Maria Grigoras)

Întotdeauna m-am considerat o fire puternică, chiar dacă în general oamenii mă percep ca fiind o fată sensibilă, plină de bun simț și la locul ei. Nu pot nega asta în totalitate, însă, de cele mai multe ori pot da dovadă că sunt oaia neagră din poveste fără prea multe efort, dar, totodată, perfect asumată.

Când am pus în sfârșit piciorul în prag și mi-am spus că acest caracter puternic trebuie să fie primul lucru cu care oamenii dau piept când vine vorba de mine, eram pe o muchie de cuțit a psihicului meu, total expusă și vulnerabilă.

Expusă și vulnerabilă

Vorbim de anul 2018, vorbim de iarna grea din luna ianuarie care mi-a luat baza și mi-a scuturat-o. Și nu doar că mi-a scuturat-o, ci mi-a furat cel mai rezistent stâlp: pe bunica. Bunica a fost, de departe, cel mai înțelept om pe care l-am întâlnit. A fost mereu calculată, îi plăcea, la fel cum îmi place mie, să trântească oamenilor verde-n față ceea ce nu îi convenea, doar că o făcea cu atâta diplomație încât nu aveai cum să te superi pe ea. Mie asta-mi lipsește, diplomația, dar ajungem și acolo.

Poate vă întrebați ce m-a făcut mai vulnerabilă în această perioadă, căci până la urmă cu toții suntem vulnerabili atunci când pierdem pe cineva drag. Însă eu am fost urmărită mult timp de un sentiment de vinovăție, încă de dinainte să o pierd.

Atunci când am văzut că lucrurile nu mai merg pe un făgaș bun, am început să-mi fac mustrări de conștiință că, poate, am ajuns prea târziu cu ea la cei mai buni medici din țară. Nu știu dacă ăsta e avantajul unui student la medicină ori a unui simplu om tânăr dornic să cunoască și să învețe de la cei mai buni din domeniu, dar știu sigur că eram pregătită să merg și peste hotare cu ea doar ca s-o știu, din nou, sănătoasă.

Când bunica era în ultima ei vizită la spital eu am luat hotărârea să merg la psiholog. Gândurile deja nu-mi dădeau pace, somnul era aproape inexistent și nu voiam decât să mă las de tot ceea ce fac, inclusiv de medicină, pentru că simțeam că acolo urma să se termine totul. Într-un moment de vulnerabilitate eram pregătită să arunc totul la gunoi, toți anii de pregătire, doar pentru că mă simțeam neputincioasă. Citind aceste rânduri poate vă întrebați de ce am numit totuși vulnerabilitatea o superputere.

Vulnerabilitatea o superputere

Ei bine, gândiți-vă un moment la lucrurile care vă fac vulnerabili. Aveți vreodată un avânt în care să vorbiți deschis despre asta? Nu prea, pentru că nu vreți ca oamenii să vă cunoască slăbiciunile.

În general ne este teamă să fim răniți, dar uneori nu avem nicio problemă în a-i răni pe alții. Însă pentru mine vulnerabilitatea a devenit o superputere, pentru că am reușit prin acele clipe grele să-mi limpezesc o bucată din mintea cuprinsă deja de depresie ca să cer ajutorul unui specialist, de una singură. Iar pentru a conștientiza nevoia de ajutor în adevăratul sens al cuvântului, ai nevoie de mult curaj.

Știam că pe acea canapea gri deschis urma să-mi las toate fricile și toate problemele. Eram puțin sceptică la început, însă de îndată ce am dat cu ochii de chipul albastru dintr-un tablou de pe perete am știut că acela e locul în care urma să mă vindec, am știut că acel cabinet de psihoterapie atât de cald și de primitor urma să-mi fie casă pentru gânduri. Și astfel am aflat nu doar cum să folosesc vulnerabilitatea ca pe un as din mânecă, ci am aflat cum să-mi înfrunt niște bariere care stăteau chircite în mine din copilărie, lucru de care nici nu aveam habar.

Cred că între acei patru pereți decorați cu atât de multă grijă am aflat, de fapt, cine sunt eu. Acolo am descoperit de ce fac anumite lucruri și cum să mă opresc din a-mi face rău inconștient, doar pentru a-i face pe alții să se simtă bine. Și, odată cu trecerea ședințelor, am început să ies din cabinet din ce în ce mai liniștită, din ce în ce mai hotărâtă și cu o dorință mai mare de a mă pune pe mine pe primul loc, fără să mai rup bucăți din mine pentru alții. Fără să mă mai doară.

Ultima ședință de vindecare

Când am ieșit pentru ultima oară din acel cabinet am plâns, și-mi vine să plâng și când scriu asta, de drag și de dor, pentru că acea bombonică de femeie mi-a redat viața cum nu mi-o puteam imagina vreodată. Și, de asemenea, m-a ajutat să nu mai văd vulnerabilitatea ca pe un eșec, ca pe o teamă continuă că s-ar putea întâmpla ceva și că, cel mai probabil, eu sunt vinovată că se întâmplă așa, ci din contră, să îmbrățișez orice slăbiciune și să o tratez cu blândețe și cu capul sus, cu diplomație, așa cum făcea bunica.

Poate vă întrebați de ce am ales să pun în balanță vulnerabilitatea și psihoterapia. Poate credeți că puteam alege dintr-o varietate de exemple și așa e, aveți dreptate. Sacul e plin. Însă oamenilor le este teamă să ceară ajutorul. Am fost și eu pe un drum din acesta plin de frici și acum, în încheiere, trebuie să vă mai mărturisesc ceva. În cele mai vulnerabile momente, dați crezare intuiției voastre.

Am citit și m-am documentat cu privire la nenumărați psihoterapeuți, unii dintre ei profesori universitari. Niciunul nu mi-a dat speranța că o să mă facă bine, decât minunata doamnă G care de altfel mi-a stat alături pe toată perioada terapiei. Am ales tot într-un moment de vulnerabilitate și a fost cea mai bună decizie pe care puteam să o iau într-un moment de răscruce al vieții mele.

M-aș întoarce oricând în acel cabinet, doar așa, să stăm și să povestim cum lucrurile s-au așezat singure, fără prea mult efort, după terapie. De fiecare dată când trec pe lângă clădirea în care e cabinetul, mă gândesc la faptul că acolo am reînceput să trăiesc pentru mine și nu pentru alții.

Și nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru toate momentele vulnerabile din ianuarie 2018 care m-au adus aici. Dornică de viață și cu sufletul împăcat că am făcut tot ce s-a putut ca să-mi salvez bunica. Și, mai apoi, ca să mă salvez pe mine.

Denisa este pentru mine cel de-al doilea peștișor din zodia Pești. Eu în februarie, ea în martie. Deși nu ne-am cunoscut până acum, simt că există ceva mai puternic între noi. Avem multe lucruri în comun și aș putea zice că prin Denisa visul meu de a fi doctor devine realitate. Sunt sigură că va fi un doctor foarte bun, deoarece perfecțiunea îi caracterizează pe cei din zodia Pești, perfecțiune care de multe ori ne sabotează viața. O puteți urmări pe blogul ei denisagrigoras.ro, dar și pe contul de YouTube.