Sunt vulnerabilă și sunt mândră de asta! (Guest post – Diana Gole)

Bună, sunt Diana și nu, nu sunt cea mai puternică persoană din lume! Sigur, din exterior pare că mut munții din loc, atât de bine cunosc jocul… Dar, adevărul e că sunt vulnerabilă. Yup, am zis-o! Și, sincer, e tare bine!

Într-o societate în care suntem bombardați cu mesaje, povești, filmulețele motivaționale despre cât de bine e și cum să fii mai puternic, mai încrezător, eu mă declar vulnerabilă. Nu văd asta precum o umbră deasupra mea, nici precum o gheară ce mă ține atât de strâns încât de-abia să pot respira. A fi vulnerabil e ceva eliberator, indiferent de sensul său din dicționare.

O persoană vulnerabilă e o persoană care…

Nu mă consider o persoană slabă, dimpotrivă trebuie să fii o persoană extrem de asumată atunci când te arăți celorlalți așa cum ești. O persoană vulnerabilă e o persoană care:

• Nu-și ascunde emoțiile – atât cele pozitive, cât și cele negative;
• Se expune așa cum e, fără filtre, cu povești poate mai puțin plăcute, cu temeri, cu trăiri riscând să fie judecată;

Mă rog, cel puțin așa e pentru mine. Sigur, încă lucrez la capitolul încredere în sine. Dar, nici prin gând nu-mi trece să-mi reprim vreun sentiment.

A-ți da voie să suferi, să treci prin orice sentiment indiferent de cum e el, e un act de curaj, un pas spre vindecare și cel mai natural lucru cu putință!

Armurile… poate la război

Haideți să nu ne mai ridicăm armurile! A nega ceea ce simți, în timp, duce la accentuarea durerii. Am făcut și eu asta și ajunsesem să nu mai știu unde și de ce simțeam un spin pe suflet. Apoi am scris… și, treptat, straturile durerii mele s-au exfoliat.

Am scris versuri. Multe din ele au pornit de la poze, altele au pornit din mine, dar o vreme m-am mințit chiar și pe mine că erau tot din prima categorie. Voiam să mă dezic de atâta murdărie, de durere și de senzația de a fi insuficientă, nedemnă. Nu realizam că așa îmi ciuruiam sufletul mai rău decât o făcuseră toți foștii la un loc, mai rău decât toate cuvintele acelea urâte auzite în școală. Ce ironie, mă prefăceam a fi puternică, dar nu făceam altceva decât să-mi picur otravă în ființă. Îmi permiteam să simt, apoi mă deziceam de toate, de parcă ar fi fost emoțiile unei alte Diane.

Cum am ieșit din acest cerc vicios? Nu știu exact. Știu doar că am căutat ceva pe blog, am dat de o poezie scrisă cu ceva timp în urmă. Am recitit-o și am zis: „Sunt eu aici”. Am citit alta, apoi alta și așa, conștientizând și acceptând că în acele versuri eram eu, am înțeles că soluția nu e să mă ascund în spatele unui paravan.

În toți acești ani greșisem. A afișa mereu o mască de om puternic, de neatins nu era cheia: nu mă proteja nici măcar de mine. Am început să mă iubesc. Mi-am îmbrățișat vulnerabilitatea. Pentru prima dată m-am simțit în siguranță și, culmea, înțeleasă!

Am prins curaj și am scris despre acnee, despre bullying la școală și șeful bully din perioada adultă. Doamne, ce bine m-am simțit făcând asta! Ba chiar i-am ajutat și pe alții!

Acum știu: vulnerabilitatea e super-puterea mea

Coach-ul american Karen Anderson spune că „vulnerabilitatea e un paradox. Cu cât îți permiți să fii mai vulnerabil, cu atât ești mai puternic. Atunci când nu îți mai teamă de ceea ce cred alții, ești mai dispus(ă) să te implici în toate modurile în care îți este permis în relații, în carieră, în arta pe care o creezi, […]”.

Și, știți ce? Are dreptate.

De când am băgat armura de amazoană în sertar sub cheie și m-am arătat așa cum sunt și oamenii au început să mă vadă altfel, nu precum un roboțel. Am început să mă simt apreciată. Am început să simt cum oamenii empatizează și nu sunt singură. Asta, dragii mei, e cel mai mare dar: să nu fii singur, să știi că-ți poți să-ți spui of-ul și vei fi înțeles măcar de o parte.

A fi vulnerabil înseamnă a fi OK tu cu tine și asta bate orice altă super-putere.

Pe Diana o cunosc din cadrul competiției SuperBlog. Este genul de persoană workaholic, căreia nu-i scapă niciun detaliu. Blogul ei, dealedianei.ro, este plin de informații prețioase. Am invitat-o și pe dusacucartea.ro pentru că citește cărți deosebite, cărți din care fiecare poate învăța câte ceva.