Teama de călătorii (Guest post – Almona călătorește)

Cum ai caracteriza o persoană care călătorește singură de aproape 20 de ani, care scrie despre locuri incredibile și oameni minunați, care zboară de cel puțin două ori pe an în Grecia și care experimentează de fiecare dată teama de călătorii?

Eu aș spune că este cât se poate de normală pentru că așa, asta sunt eu. Și ca mine sunt mulți care, în perioada dinaintea plecării, se confruntă cu stări de anxietate și mai, mai că ar renunța și n-ar mai pleca niciunde.

Când și de ce apare teama de călătorii?

Undeva prin iarnă, încep să fac planurile pentru următoarea vacanță. Deschid laptopul, îmi iau creionul și agenda și încep să aștern liste cu destinații. Apoi liste cu lucruri de văzut și de făcut în fiecare loc. La final, se conturează lista scurtă a vacanței.

Verific dacă locurile în care vreau să ajung au aeroport și dacă orarul de zbor este rezonabil. Nu-mi doresc escale de 30 de minute fără conexiune garantată, dar nici escale de noapte de 10 – 15 ore. Decât așa, mai bine o noapte de cazare în Pireu și apoi o călătorie pe mare.

După câteva săptămâni sau chiar luni, cumpăr biletul de avion și pe cel de feribot dacă este cazul și încep să caut cazări. Sunt super Zen, într-un extaz total.

Din momentul în care am rezervat ultima cazare, începe dansul morții.

Oare am ales bine? Dar dacă se întâmplă ceva? Dar nu mai bine mergeam pe aici pe la munte? Sau măcar pe unde am fost, că știu locurile și oamenii?

Până la plecare, trec printr-un carusel de emoții, de la extaz la agonie și mă ia în stăpânire teama de schimbare.

Deodată, locul în care zbârnâie bormașinile la cele mai bizare ore, unde tărășenii încing grătare în spatele blocului și manelele sparg boxele 12 ore pe zi și din care aș pleca ieri și m-aș întoarce la finalul următoarei glaciațiuni, devine „home sweet home”.

Numai ideea de a pleca mă face să mă simt ca Orfeu pe drumul spre infern. Asta în condițiile în care nu plec singură, fără kit de supraviețuire prin jungla Amazoniană sau prin niscai triburi de canibali.

Nu, merg în Grecia, cea cu ape de culoarea turcoazelor și a smaraldelor, cu golfuri romantice, străduțe înguste și întortocheate, oameni calzi și mâncare delicioasă.

Cu cât se apropie ziua plecării, teama crește și mai mult în intensitate. Sunt genul care, într-o oră, poate să împacheteze bagajele pentru două săptămâni de vacanță, fără să uite un ac sau un capăt de ață. Dar, în același timp, să croiască cele mai apocaliptice scenarii.

Dacă se întâmplă ceva acasă în lipsa mea? Dacă plesnește vreo țeavă? Dacă bubuie centrala? Dacă se usucă plantele?

Deși posibilitatea să cadă avionul este infinit mai mică decât aceea de a crăpa pe șoselele urbei în drum spre serviciu, eu tot mă gândesc că dacă… ceva, cumva…

În cazul în care te confrunți și tu cu teama de călătorii, nu ești nici bolnav, nici defect, nici vreo ciudățenie care trebuie tratată sau izolată, după caz.

De fapt, experimentezi teama că nu poți deține întotdeauna controlul. Oricât am clama că suntem deschiși la nou, că vrem să experimentăm, suntem totuși tributari siguranței, stabilității și confortului.

Când și cum dispare teama de călătorii

În momentul în care am ieșit pe ușă și am pornit spre aeroport, anxietatea începe să pălească. Mai are o ultimă sforțare la poarta de securitate.

Apoi mă pierd în zâmbetul însoțitoarelor de bord care mă servesc cu bomboane cu aromă de ouzo.

Deasupra Egeei sau a Mării Ionice, a munților din Ikaria, a pădurilor de chiparoși din Corfu sau a caselor albe din Cyclade, teama de călătorii nu mai este nici măcar amintire. Zarurile au fost aruncate, călătoria a început, zilele se scurg, amintirile frumoase se adună una câte una, sunt parte din aventură și simt un soi de libertate pe care n-o găsesc în urbea mea. Și iar spun: vreau să rămân aici, nu mă mai întorc.

Almona este tipul femeii puternice, care se aruncă în tot felul de aventuri turistice. O neînfricată și totuși vulnerabilă. Mi-a mai călcat pragul blogului dusacucartea.ro și este o plăcere să o am ca și invitat. Anul acesta ne-am cunoscut și real, la Gala SuperBlog. Dacă vreți să aflați mai multe despre Grecia, vă invit pe blogul ei despre călătorii almonacalatoreste.ro.