Și a fost seară, și a fost dimineață, și a fost Gala Spring SuperBlog 2021

Au trecut câteva zile de la Gala Spring SuperBlog 2021, iar emoțiile și oboseala încă nu au dispărut. Două zile intense cu peripeții și întâlniri cu oameni frumoși. Așa cum vă spuneam în articolul cu premiile câștigate în cadrul competiției, Gala SuperBlog reunește atât o parte din sponsori, cât și bloggeri participanți. Anul acesta gazda a fost Hotel Opal din Cap Aurora. Un hotel de 3 stele, care ne-a primit cu mic cu mare și a încercat să ne facă șederea cât mai plăcută.

Emoții cu CFR și UBER

Ca tot omul care se organizează, se uită pe hartă și vede legăturile, își ia biletul în avans și se gândește că a planificat ca la carte totul, soțul, nu neapărat eu.

Doar că în dimineața zilei de 12 iunie, anul curent, pentru că Marte este retrograd sau ceva de genul, nu am găsit taxi disponibil nici Bolt, nici Free Now, nici Uber. După aproximativ 35 de minute, după toate rugăciunile și mantrele invocate, a dat Domnul și am găsit un Uber. Toate bune și frumoase, numai că, abia in taxi ne-am uitat pe tabela online Sosiri/Plecări a CFR și am văzut că trenul nostru are 230 de minute întârziere. Oare e marți 13? ne-am zis. Era sâmbătă 12, iar peripețiile nu se mai terminau.

Ajungem frumos și vrem să schimbăm trenul, care din cauze naturale avea această imensă întârziere. Dacă era în China sau Japonia, un oficial își făcea harakiri/seppuku pentru asemenea întârziere. La noi, nici măcar doamnele de la bilete nu au habar ce să facă. Ba nu avem legătură, ba trenul care este afișat pe tabelă nu merge la Mangalia, ci la Constanța. Nu e vina lor, domne’, că aia de la tabelă au de anul trecut afișat așa.

Îți faci cruce și te întrebi dacă Prostia omenească a lui Creangă a poposit la CFR. Nu se poate da bilet gratuit pentru copil, pentru că deja era emis un bilet pe CNP-ul copilului și doar noi puteam să anulăm și să facem schimbările.

Efectiv îți vine să-i împuști imaginar sau să le dai cu pietre în cap. De returnarea banilor pe biletele cumpărate trebuie tot noi să ne ocupăm, să dăm un email în care să scriem motivul anulării biletului (doar nu știau toți că trenul respectiv avea întârziere 230min ), pentru că ei nu pot să ne returneze contravaloarea. Mă întreb, așa în inteligența mea, dacă offline sunt cam degeaba acolo, de ce naiba mai sunt ele acolo? Da, trăim în România și instituțiile astea tot mai sug miliarde de la buget.

Trenule, mașină mică

Într-un sfârșit reușim să facem toate schimbările codului pentru copil și ne dă biletele. Vine și trenul, și ne suim în el. Se pare că vom ajunge până diseară la Gala. Îmi pun un podcast de la MindArchitect pentru a-mi calma nervii capului, cum s-ar spune, și mai trag un pui de somn.

La Constanța trebuie să schimbăm și să luăm un microbuz până în Mangalia, din Mangalia mai trebuie un microbuz până în Cap Aurora. Mulțumiri Almonei, pentru că ne-a ușurat munca de a căuta microbuze și toate cele!

Hotel Opal – liniște și pace

Am ajuns și la Hotel Opal, și ne-am cazat. Gazda noastră a fost foarte darnică și însoțitorii au fost cazați și ei gratis. În fața hotelului era Almona care își făcea selfie în așteptarea mașinii care să o ducă la Festivalul Lavandei. Ne-am îmbrățișat și i-am urat drum bun. Numai că, nu au găsit lavandă, și o parte din gașcă a avut probleme cu împotmolirea în nămol după ploaie.

Camera era frumos aranjată, iar când am ieșit pe balcon am rămas fără cuvinte. Se vede marea în zare și mirosul de trandafiri și flori de lămâiță îți trezește toate simțurile.

Plajă, mare, fără soare

Ne-am schimbat repede și am zis că mai prindem câteva ore pentru plajă. Am luat un șezlong și ne-am cremuit bine, nu cumva să ne prăjească soarele.

Cum stăteam eu și mă relaxam, mă uitam în zare, poate, poate, văd vreo față cunoscută. La doi metri mai în față, două tipe vorbesc. Una îmi atrage atenția pentru că și-a făcut un turban interesant pe cap. Mă uit la ea, se uită la mine. Mi se pare cunoscută, dar nu foarte. Se uită iar la mine, probabil deranjată de insistența mea, și îmi zice: Anaaa? Mirelaaa? Păi, uite așa, sărim noi de pe șezlong, la fel ca îndrăgostiții care se revăd după multe zile, și ne îmbrățișăm cu patos.

Am avut impresia că o cunosc pe Gălăgie’n Cap de o viață, pentru că ne-am pus la povești imediat. După 15 minute, soarele mult râvnit începe să intre în nori, încep fulgerele și tunetele. S-a dus plaja mea, ne strângem catrafusele și plecăm către o terasă recomandată de Mirela. Adăpostiți de ploaie, ne potolim supărarea cu o ciorbiță și o tochitură.

De afară a venit o altă superbloggeriță, cunoscută doar online, Oni. Ne luăm în brațe și în așteptarea mâncării ei, povestim câte în lună și în stele. Hai că toată lumea e Super! După masă am mers cu Oni și la o mică plimbare, în căutarea unui bancomat. Mi se părea că ne cunoaștem de-o viață și împărtășim aceleași idei.

La un pahar de vorbă

Ne-am întors la terasa hotelului și am întâlnit alți bloggeri. Erau toți marcați de experiența neplăcută din lanul de lavandă, așa că i-am lăsat să mănânce și apoi am povestit despre experiențele noastre în SuperBlog. Am cunoscut-o în sfârșit pe Diana, una din persoanele care m-au susținut moral ediția aceasta, pe Larisa Mustață, pe Raluca Brezniceanu, pe Costică cel haios și pe Georgiana Mihăilă.

Ne-am adus aminte prin câte peripeții am trecut ediția aceasta, cum unii sponsori au fost mai darnici la note, iar alții mai zgârciți. Am stat la taclale câteva ore, mai era puțin și începea Gala Spring SuperBlog 2021, și noi nu mai terminam. Așa se întâmplă când încep superbloggerii să vorbească.

Gala Spring SuperBlog 2021 cu emoții cât casa

După ce ne-am pus hainele de Gală, am încălțat pantofii cu toc de 10 cm, după o lungă perioadă de timp, am coborât pentru marea întâlnire. Emoțiile începeau să crească în intensitate cu cât se strângea mai multă lume. Am studiat fenomenul fricii de a vorbi în public, frică formată în copilărie la școală. Încerc să o tratez, însă atunci când este atâta lume importantă în jurul meu, am frica de a nu spune vreo nespusă. Am fost profesor și am vorbit în fața copiilor, însă în fața adulților am încă această frică.

După ce au fost amintiți toți sponsorii și concurenții, a venit și prezentarea bloggerului de pe locul 5. Cine era? Eu eram. Mi-am făcut loc cu grijă, pentru a nu mă împiedica de scările invizibile ca la Oscar, eu cu pantofii mei cu toc de 10 cm. O Lady in Black emoționată până la leșin.

Am început să înșir niște propoziții acolo, cu treceri de la un subiect la altul, și Claudia nu mai termina tortura. Mi-aș fi dorit să spun mai multe, mai ales că acel juriu care “a tăiat în carne vie” era acolo, și culmea ne lăuda mai ceva ca la Oscar, deși a dat niște noteee… La ce emoții am avut, am transmis ideea doar pe jumătate.

Au fost și persoane care au încercat să facă “bășcălie” de nemulțumirile bloggerilor, însă de pe alt scaun se vede altfel. Un alt sponsor chiar ne-a prezentat o statistică a creșterii încrederii business-ului său, mulțumită articolelor bloggerilor. Ne-am bucurat că mai sunt și persoane sincere, nu doar persoane…

Locul 3 a fost ocupat de Gălăgia noastră bună și nebună, Mirela Cretan. Emoții cât casa și la ea, deși este actriță de succes în devenire. A reușit să scoată un discurs care să ne facă pe toți să zâmbim și să ne facă să înțelegem de ce o plăcem atât de mult. E Gălăgia, cum să nu-ți placă!

Locul 2 a fost ocupat de Diana, cea care de câteva ediții stă pe locul 3 sau 2, de multe ori retrogradată de pe locul 1, de către notele unui juriu care “taie în carne vie”. Știu că își dorește trofeul, toți ni-l dorim. Diana este acel profesionist care cercetează totul la sânge și care scoate niște articole la care și sponsorii, și organizatorii trag cu ochiul.

Locul 1 și trofeul SuperBlog s-au dus la Ramona, un participant mai vechi în SuperBlog. Experiența de Copywriter se pare că a ajutat-o în această competiție, iar notele mai mici (nu mai mici de 90 și ceva în cazul ei) nu au contat pentru mindsetul ei.

După terminarea decernării am primit și “două pliculețe” de ceai de la Daniel Botea, un alt motiv de a veni la Gală. Urmează un articol despre aceste pliculețe și nu numai.

Totul are un început și un sfârșit

După un mic dejun copios, pentru că Hotelul Opal ne-a depășit așteptările, am mai mers puțin pe plajă pentru poze și video pentru blog, și o mică baie de soare. La ora 12 ne-am decazat, și împreună cu Violeta Giol și băiețelul ei năzdrăvan, am pornit să luăm trenul din Halta Neptun. Am avut parte de peripeții și în tren deoarece “nașul” nu prea știa cum să dea bilete cu loc pentru Almona si băiețelul ei și avea nevoie de consultarea colegilor lui.

În Constanța am avut parte de o surpriză neplăcută. Vreo 4 nemți, austrieci, nu știu ce erau, dar din germana mea din generală cam asta am înțeles a fi, s-au urcat împreună cu un câine comunitar, toți foarte mirositori. Aveau niște straie ciudate de ciobani, Oktoberfest sau punk. Ceva combinat cu toiag și ranițe. Nu aș fi avut nimic împotrivă dacă nu ar fi mirosit in tot compartimentul, chiar și cu masca pe față. Violeta a stat pe lângă ei, așa că la sfârșitul călătoriei părea cam palidă.

Și a fost seară, și a fost dimineață, și a fost Gala Spring SuperBlog 2021… astea au fost peripețiile de anul acesta. Să fim sănătoși și să ne mai întâlnim și cu alte ocazii.