25 de ani de poveste cu Frisomat
25 de ani de poveste cu Frisomat

25 de ani de poveste cu Frisomat

Anul trecut vă vorbeam despre visul meu de a construi o vinărie literară, pe celălalt blog al meu dusacucartea.ro. Un vis care sper să devină realitate într-o zi, însă visele nu devin realitate dacă nu ai alături niște profesioniști. Cum îți dai seama că o afacere este condusă de profesioniști? Dacă aceasta aniversează 25 de ani de activitate în România, atunci poți vorbi de durabilitate, de un proiect sustenabil și care îmbină funcționalul cu visele clienților.

25 de ani cu Frisomat

Pentru că mi-am dorit ca informațiile pe care le prezint cititorilor mei să fie cât mai clare, le-am luat un interviu reprezentanților Frisomat România: Csaba Demeter – Marketing Manager și Ionut Rădulescu – Director Comercial. Cine ar putea avea mai multe informații despre această afacere durabilă dacă nu ei?

Dacă în alți ani această zi aniversară s-ar fi desfășurat sub forma “Frisomat – Porțile deschise” anul acesta din cauza restricțiilor pandemiei, ne-am bucurat să-i avem alături online, atât pe ei cât și pe clienții fericiți cărora Frisomat le-a îndeplinit visul, visul de a pune pe picioare propria afacere, o afacere de suflet realizată la cele mai înalte standarde. Țin să vă precizez că ne-am simțit ca la o întâlnire între prieteni, și nu am simțit nicio clipă că vorbim cu niște manageri. Tonul prietenesc al discuției, conversația familială, mi-au dat de înțeles că acesta este unul dintre secretele acestei afaceri longevive.

Întrebare: Cum a pornit afacerea Frisomat?

Răspuns: Povestea Frisomat a pornit în 1996, din Piatra Neamț, cu ADN româno-belgian, și se scrie sub sloganul “Innovators în steel building” / “Inovatori în construcții metalice”. De 25 de ani, Frisomat susține dezvoltarea companiilor din România, prin construcția spațiilor de depozitare, producție, magazine, showroom-uri, birouri, depozite de cereale, ferme de animale. Iar prin realizarea sălilor de sport, hangare de avioane și spații de recreere susține dezvoltarea sportului și petrecerea timpului liber. Suntem printre puținele companii de construcții din România care acoperă întreg ciclul constructiv: 1 – Proiectează, 2 – Produce, 3 – Livrează și 4 – Construiește / Montează hale metalice.

Î: Dacă ar fi să cuantificați proiectele realizate de Frisomat, câte ar fi acestea?

R: Până în acest moment, am construit peste 974 de hale metalice, acoperind peste 982.000 mp și fiind partenerul de încredere a peste 869 de antreprenori din România. Pentru fiecare proiect am investit întreaga noastră expertiză, astfel încât fiecare antreprenor și afacere care ne-au ales drept partener să obțină cel mai bun raport calitate-preț posibil. În condițiile în care durata medie a unei afaceri în România este de 10 ani, considerăm că prin exemplul și povestea noastră putem să fim și de acum înainte o sursă de inspirație și un partener de încredere pentru alți antreprenori din România și nu numai.

Î: La nivel global cât de dezvoltată este compania Frisomat?

R: La nivel global Frisomat are peste 14 de filiale în: Algeria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Franța, Germania, Ungaria, Polonia, România, Rusia, Olanda și Ukraina. Fabricile de producție fiind localizate în Belgia, Rusia și Brazilia. Frisomat este activ în peste 100 de țări, realizând peste 35.000 de proiecte la nivel global.

Î: Care este componența echipei Frisomat în România și cum se realizează pregătirea specialiștilor care îndeplinesc visele oamenilor? Și cum vă păstrați motivați angajații pentru a rămâne în această afacere?

R: Am putea spune că totul a pornit ca o afacere de familie, deși ca și mărime suntem cea de-a 3 filială din cele 14. În prezent avem peste 60 de persoane angrenate în această afacere pe partea de birouri, de la proiectați, arhitecți, tehnicieni; 6 echipe proprii dotate cu toate utilajele necesare montării halelor. Avem oameni care au peste 20 de ani de experiență în montaj. Oamenii noi sunt pregătiți pe durata unei luni, li se descoperă abilitățile și apoi sunt distribuiți către montaj, sunt calificați pentru a lucra pe anumite utilaje sau de la înălțime.

Faptul că un șef de echipă și-a adus propriul fiu să lucreze la noi, ne-a demonstrat că avem oameni de calitate alături de noi, care au încredere și că sunt mulțumiți de tot ceea ce le oferim. Astfel că spiritul de echipă, de familie este foarte dezvoltat în afacerea Frisomat.

Î: Am văzut că ați realizat mai multe proiecte atât internațional cât și în țară, unde ați acoperit cam toate regiunile. Unde vă pot găsi oamenii interesați?

R: Avem 3 birouri comerciale în: București, Piatra Neamț, unde este și sediul central Frisomat, dar și Cluj Napoca. Am încercat să venim cât mai aproape de oameni, de nevoile lor, în toate zonele țării și să-i putem ajuta cât mai repede. În plus pe site-ul nostru găsiți multe informații de calcul hală metalică cât și studii de caz.

Î: Am văzut că proiectele voastre sunt de anvergură, însă care a fost cel mai mic proiect realizat?

R: Cel mai mic proiect a fost de 120m2, am avut unul și la o fabrică de saltele acolo unde trebuia împărțit în mici garaje sau chiar am făcut acele spații de colectare a deșeurilor care pornesc de la 200m2. Avem însă proiecte în care lucrează circa 400 de oameni, acele proiecte de anvergură de care aminteai înainte.

Î: Având în vedere că sunt destule firme care fac același lucru, prin ce se diferențiază produsele, construcțiile Frisomat? Folosiți indicatori de performanță pentru a menține afacerea la cel mai înalt standard?
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat
  • Corporate brochure Frisomat

R: Faptul că am relocat o construcție făcută de noi, după 15 ani, iar demontarea acesteia a arătat că șuruburile și profilele au fost intacte, arată foarte mult despre calitatea materialelor folosite. Construcțiile prefabricate din oțel laminat la rece (profile ușoare) utilizează cu 30% mai puțin oțel comparativ cu halele metalice realizate din oțel laminat la cald (profile grele), fiind, cu toate acestea, solide și durabile.

Profilele noastre cântăresc de 20 de ori mai puțin decât cele ale concurenței. Elementele constructive fiind ușoare, însă foarte rezistente, se economisește la transport (cost/tonă transportată), la montaj (nu necesită utilaje grele de manipulare & rapiditate la asamblare), timp scurt de realizare a întregului proiect (clientul începe mai repede amortizarea cheltuielilor, față de construcțiile clasice). Acum 2 ani am investit în utilaje noi peste 4 milioane de euro.

În ceea ce privește indicatorii de performanță, șefii de echipă fac un raport la sfârșitul fiecărei luni atât despre calitatea construcției, trasabilitatea pieselor și a întregului proces. Ne-am făcut din clienții noștri parteneri care ne recomandă și altora, și de aceea nu investim foarte mult în partea de publicitate și nici nu avem un “Ambasador Frisomat”. Calitatea lucrărilor noastre este transmisă prin “viu grai” și prin nenumăratele afaceri de succes la care am contribuit și noi.

Î: Aș vrea să știu și care este garanția standard a halelor Frisomat?

R: Durata de viață a unei hale este de aproximativ 50 de ani, piesele noastre au o garanție de 10 ani, însă așa cum vă spuneam am descoperit și că după 15 ani piesele sunt intacte. Garanția pe care o acordăm este de 3 ani, însă și după această perioadă există un program numit FrisoCare prin care ne ajutăm clienții să înțeleagă cum trebuie întreținute halele și avem și lucrări de mentenanță acolo unde este cazul.

Î: O ultimă întrebare, înainte de a trece la întrebările adresate unora dintre clienții voștri, cum v-a afectat pandemia afacerea? Au fost anulate proiecte? Ați concediat oameni?

R: Așa cum ne ghidăm pe principiul de a realiza o hală de la A la Z, să mergem pe o cale bine conturată și logică, așa ne-am respectat și proiectele la care ne-am angajat. Am avut doar o perioadă de 2 săptămâni, atunci când totul a fost închis, până am înțeles care sunt restricțiile și cum trebuie să facem, să respectăm toate regulile, atât pentru siguranța angajaților noștri cât și pentru siguranța clienților noștri. Am predat proiectele la timp, ne-am respectat toate angajamentele și clienții noștri nu au avut de suferit de pe urma colaborării cu noi.

Întrebare: Care a fost experiența dv. cu Frisomat ca și client, având în vedere că v-ați dorit niște birouri elegante?
Hala Metalica Birouri Interior Frisomat

Răspuns client: Toată construcția a durat 4 săptămâni. Am dat drumul repede la proiect și astfel ne-am amortizat repede banii investiți în această afacere. A fost o experiență plăcută, am simțit că suntem cu adevărat ascultați, respectați și totul ne-a fost dat “la cheie” așa cum am visat mereu. Ne-am dorit birouri elegante și de aceea am ales hala industrială de la Frisomat. Am ales eleganța și utilitatea într-o combinație perfectă.

Întrebare: V-ați dorit o hală agricolă de pe frisomat.ro. În cât timp s-a realizat acest proiect în care ați apelat la serviciile Frisomat?
Hala-agricola-Frisomat

Răspuns client: 20 de zile a durat livrarea, iar în alte 20 de zile am avut montată hala agricolă. Totul s-a mișcat atât de repede, încât visul nostru s-a împlinit mult mai rapid. Frisomat a proiectat, produs, livrat și construit o hală metalică agricolă izolată și multifuncțională (depozit cereale, depozit legume, garaj utilaje). Ce am putea cere mai mult? Un business din care au câștigat ambele părți. Experiență. Timp. Bani. Prietenii. Parteneri de lungă durată. Mulțumesc!

Dacă vreți să vedeți ce spun 13 din cei 869 de clienți Frisomat vă las un video mai jos, dar vă invit să vă uitați și peste studiile de caz de pe frisomat.ro.

Ca viitor antreprenor, visul meu cu vinăria literară rămâne în picioare, iar expertiza Frisomat de care am beneficiat și atunci, dar care ne va ajuta și acum, este foarte importantă. Ceea ce mai vreau să amintesc este că cei de la Frisomat oferă și consultanță, atât pentru autorizațiile care trebuie scoase pentru începerea proiectului, cât și pentru proiectul în sine. Asta este un plus pentru mine în ceea ce privește colaborarea cu o firmă de acest gen și îmi dă încredere să las proiectul meu pe mâna unor profesioniști.

La mulți ani! 25 de ani cu Frisomat! Să ai o viață lungă, plină de realizări și multe proiecte frumoase!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021.

Sursă foto: frisomat.ro, colaj realizat cu canva.

5 Comments

  1. Pingback: Proba 8. Frisomat – 25 de ani construiți

  2. Pingback: Pizzerie De 5 Stele - Lady In Black 2021

  3. Pingback: Frisomat Sprijină Afacerile Sustenabile - Lady In Black 2021

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

<p>Drepturi de autor!</p>