Alma Parchet de suflet
Alma Parchet de suflet

Alma Parchet de suflet

Cu toții avem amintiri din casa bunicilor sau a părinților, și cine a uitat acel parchet scârțâitor? Da, și eu mi-l amintesc de parcă ar trebui să ies acum din cameră și trebuie să levitez să pot ieși pentru a nu deranja copilul abia adormit. Dacă bunicii de la țară aveau pardoseală, o mare placă de lemn, bunicii de la oraș aveau acel parchet scârțâitor sau parchetul montat la cuișor. Vremuri de mult apuse! Acum avem de unde alege și există o multitudine de tipuri de parchet: din lemn masiv, parchet stratificat (de asemenea parchet din lemn), parchet pentru încălzire în pardoseală (parchet dublu stratificat și parchet triplustratificat), parchet din lemn de lux (modele cu design, parchet Chevron).

Schimbarea de look a parchetului

În 2017 ne-am achiziționat apartamentul într-un ansamblu rezidențial, totul nou doar să-ți instalezi mobila. Nu venise moda cu încălzirea în pardoseală, așa că avem calorifere. Având în vedere că stăm la parter, iar sub noi este parcarea subterană, nu reușim să schimbam foarte mult temperatura din sufragerie. Și când centrala “duduie” mai mult de 23 de grade nu reușim să scoatem, iar la fetiță în cameră este insuportabil de cald. Da, poate și faptul că avem sufrageria așezată pe partea cu liftul poate influența căldura din cameră. Bine, bine, dar ce-i de făcut?

Dacă înainte mamele noastre aveau “boala” să schimbe mobila în toată casa de Paște și de Crăciun, sau chiar mobila la câțiva ani, eu m-am gândit să schimbăm parchetul și să rezolvăm și problema căldurii. Dacă nici încălzirea prin pardoseală nu ne rezolvă problema, atunci nu știu ce o să mai fac. Schimbăm casa! Glumeam!

O altă greșeală pe care am făcut-o, a fost să punem gresie în bucătărie și pe hol, iar asta atrage frigul. Acum îmi pot pune în aplicare toate ideile, inclusiv schimbarea look-ului bucătăriei, pentru că bucătăria anului 2021 este neagră. Da, de la numele blogului până la haine și mobilă, trebuie să mergem pe aceeași linie cromatică. Dar ați văzut cât de bine arată un parchet negru? Așadar bucătăria neagră și parchetul negru, de vis!

Aspectul oferit de parchetul lucios este unul incontestabil. O culoare deschisă și lucioasă poate să ofere luminozitate unei încăperi mici și întunecoase. Și, utilizarea unui parchet lucios de culoare închisă va oferi eleganță și rafinament oricărei încăperi în care este instalat.

Alma Parchet
Alma parchet

Bine, nu doar bucătăria va suferi o schimbare de look, însă acolo este un proiect mai amplu. Ceea ce mă mai deranjează este că de multe ori nu lăsăm frumusețea parchetului să fie pusă în valoare, ci acoperim parchetul cu mochetă sau covoare. Sper că încălzirea prin pardoseală să ne scape și de această problemă.

Încălzire în pardoseală – da sau ba?

Când ne-am gândit la această variantă, au fost mulți care au zis că o să avem probleme cu praful, că se va pune peste tot. Da, avem și acum această problemă, însă facem curățenie generală săptămânal, așa că nu ar fi o problemă. Mă gândesc că eliberarea căldurii de jos în sus, și mai ales podeaua caldă mereu vor fi un avantaj. M-am săturat să fiu un mic Yeti în fiecare iarnă. Am mereu picioarele reci și cred că mi-ar plăcea tare mult să renunț la papucii voluminoși.

Am înțeles că gresia ar fi de preferat, însă pe cât de repede se încălzește, tot atât de ușor se răcește, așa că aleg varianta unui lemn cald și viu. Consider că atât pietrele cât și lemnul au o vibrație anume, și mereu am mers pe natural și ecologic, însă și parchetul trebuie să aibă transfer termic bun.

Lemnul este un material natural, elegant atemporal și întotdeauna la modă. Lemnul este un material natural, așadar este plăcut la atingere, mai aproape de simțurile noastre. În plus, lemnul rămâne cald mai mult timp decât gresia care este în sine un material rece.

Alma Parchet

În ce constă încălzirea prin pardoseală?

Alma parchet

Atunci când alegi sistemul de încălzire prin pardoseală vei vedea cum podeaua se încălzește, deoarece sub parchet vor fi introduse țevi prin care curge apa caldă. Peste aceste țevi se va așeza o plasă de protecție, iar peste aceasta se va turna șapa. Astfel vei avea în podeaua casei tale un calorifer imens. Nu voi intra în detalii tehnice pentru că, pentru acest lucru aveți nevoie de profesioniști, iar cei de la Alma Parchet vă vin în ajutor. Nu doar că veți găsi parchetul dorit pe site-ul lor, dar vi-l și pot monta.

În cazul în care nu ai timp să te duci să vizitezi showroom-ul lor, îi poți apela și beneficiezi de consultanță gratuită.

Sună la 0722858788

Parchetul stratificat pentru încălzire în pardoseală

Am ales varianta parchetului în defavoarea gresiei, dar merge orice parchet? Nu, bineînțeles că nu. Se folosește parchetul stratificat sau cel exotic, pentru că lemnul pardoselii trebuie să aibă o grosime specifică. Acesta este stabil dimensional și ne asigură acel transfer termic ideal. Parchetul lucios poate avea un număr diferit de straturi de la 5-7 până la 20-22. Acest tip de parchet este ideal pentru bucătărie. Mai trebuie spus că acest tip de parchet rezistă foarte bine odată cu trecerea timpului dacă este întreținut corespunzător.

Am aflat că un parchet de calitate rezistă până la 50 de ani, suficient cât copiii să crească și să devii și bunic. Acesta poate fi refinisat în repetate rânduri. Parchetul stratificat aduce în case mirosul plăcut de lemn.

În ce privește montajul, pentru a asigura un transfer termic optim recomandarea noastră este ca parchetul să fie montat prin lipire și să țineți cont de rosturile care se formează de-a lungul peretelui. Este motivul pentru care este mai sigur să alegeți să montați parchetul alături de o echipă specializată, decât în regie proprie.

Alma Parchet

De reținut!

De reținut înainte de a monta parchet încălzire prin pardoseală:

  • grosimea plăcilor nu trebuie să depășească 14 mm, deoarece scad eficiența sistemului de încălzire;
  • parchetul dublu stratificat are un indice de transfer termic mai bun, însă parchetul triplu stratificat este mai stabil dimensional;
  • parchetul va fi montat numai după ce șapa este uscată în întregime, iar sistemul a fost pus în funcțiune;
  • parchetul laminat poate suferi modificări în timp din cauza căldurii, atât estetic, cât și dimensional;
  • parchetul este o investiție pe viață, iar acesta poate fi refinisat în repetate rânduri.

Parchetul nu se demodează niciodată

Îmi amintesc cu stupoare când ne-am mutat într-o garsonieră în care proprietarul montase peste tot… gresie. Chipurile era mult mai ușor de curățat, nu necesita investiția în covoare. Nu vă imaginați ce rece era pe jos deși stăteam la etajul 7. În plus se făceau acei “guguloi de praf” deși făceam curățenie zilnic. Aceștia se ascundeau cu pricepere pe sub pat sau fotolii. A fost foarte neplăcut, așa că ne-am promis că nu vom face așa ceva niciodată în casa noastră. Parchetul a fost folosit de familiile de nobili francezi, așa că prefer să fiu asociată cu niște nobili decât să fiu asociată cu leneșii care preferă peste tot gresie.

Parchetul din lemn dă o notă de rafinament casei voastre. Este o investiție pe viață și nu se demodează niciodată. Atunci când îl îngrijești corespunzător, parchetul dă și o notă de eleganță casei tale. Chiar dacă apar semne de uzură, acesta poate fi refinisat ori de câte ori ai nevoie. Să nu mai vorbim că atunci când ai o “mică inundație”, parchetul normal trebuie scos în întregime. Cel din lemn masiv rezistă.

Parchetul stratificat reprezintă cea mai bună alegere pentru a instala sisteme de încălzire prin pardoseală cu agent termic și, acum că știți ce trebuie să alegeți și care sunt elementele de care trebuie să țineți cont pentru a instala un astfel de sistem totul va fi mult mai ușor.

Alma Parchet

Sfaturi pentru eficientizarea căldurii prin pardoseală

Pardoseala Alma

Ți-ai montat încălzire prin pardoseală și vrei să păstrezi această căldură cât mai mult timp în casa ta. Vorba “nu da căldura afară pe geam” poate fi evitată.

Fără covoare – lasă căldura care circulă de jos în sus să-și facă acest circuit. Renunță la covoare sau dacă nu vrei ca spațiul să fie prea gol, pune mici covorașe sau alege acele blănițe drăgălașe. O altă opțiune ar fi un covor din lână naturală care permite această circulație a aerului cald.

Mobila poziționată corect – dacă ai prea multă mobilă în cameră, aceasta va bloca căldura și va aduce și multă umezeală în cameră. Mută canapelele cât mai aproape de perete și lasă mai mult loc liber în cameră. Te vei bucura de o cameră caldă și de mai mult spațiu.

Soarele în casă – imediat ce te-ai trezit, trage draperiile și asigură-te că geamurile nu sunt acoperite cu aceste “pelerine”. Pe lângă lumina naturală care intră în casă, vei observa că nici centrala nu mai pornește atât de des.

Uși și ferestre izolate – pentru a nu irosi căldura din casă, apelează la benzile autoadezive cu burete, pernuțe speciale care nu-i permit curentului de aer prezența, nici pe sub uși și nici pe la ferestre.

Aerisește doar o dată pe zi – trebuie să aerisim și iarna, nu doar vara, însă nu atât de des. Fă-ți un obicei de a aerisi doar dimineața, maximum 10 – 15 minute prin deschiderea ferestrei. Dacă rabatezi geamul, vei aerisi mult mai greu toată încăperea și vei pierde din căldura prețioasă.

Alma parchet de suflet

Atunci când nu te mai simți bine acasă, încearcă să optimizezi lucruri din ea care să-ți aducă confortul și căldura atât de necesare unei stări de spirit sănătoase. Pentru parchet și montaj, lasă-i pe cei de la Alma Parchet să te ajute.

Sursa foto: almaparchet.ro, unsplash.com, colaj realizat cu canva.

7 Comments

  1. Pingback: Proba 9. Alma Parchet – pardoseli din lemn pentru casa ta

  2. Pingback: Rădăcini și Aripi - Parchet Cu Suflet De La Alma- Lady In Black 2021

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

<p>Drepturi de autor!</p>