Mâncare făcută cu Ambition
Mâncare făcută cu Ambition

Mâncare făcută cu Ambition

Așa cum povesteam într-un articol precedent, îmi place foarte mult să-mi petrec timpul în bucătărie. Să prepari mâncare sănătoasă pentru familia ta este o dovadă de iubire și de grijă. Îmi place să experimentez și nu merg întotdeauna spre mâncarea clasică. Îmi place să gătesc mâncare cu specific arăbesc, chinezesc sau orice mi se pare atractiv vizual. Pe lângă gust și miros, mâncarea trebuie să arate și atractiv, să te îmbie să o încerci. Dacă o servești și dintr-o veselă frumoasă, atunci succesul tău ca bucătăreasă îți este garantat.

Mâncare buclucașă

Cred că ni se întâmplă tuturor să avem și experiențe neplăcute. Nu mă refer la uitatul mâncării pe foc, ci la faptul că unele rețete nu-ți ies, oricât de mult ai încerca. Așa mi s-a întâmplat și mie cu un preparat… tradițional. Da, unul de-l face aparent toată lumea, acela de-l pui pe foc și se gătește singur, însă mi-a dat bătăi de cap până i-am aflat secretul. Însă când ești perseverent poți reuși orice mâncare făcută cu Ambition Romania de la Dajar.

Fasole cu ciolan sau costiță

Da, ai citit bine. Nu o prepar doar de 1 decembrie, momentul în care toată lumea și-a făcut un obicei de a mânca iahnie de fasole, ci o prepar de foarte multe ori pe an. Tatăl meu, care acum a ales să fie bucătar în ceruri, făcea o fasole foarte bună. Nu am reușit să-i aflu secretul până când ne-a părăsit, deoarece nu eram foarte pasionată de gătit atunci. Cu timpul am încercat să reproduc această mâncare specială, care îmi amintește de el. Rețeta de fasole cu ciolan sau costiță are și ea niște secrete pe care ți le voi dezvălui înainte de a-ți da rețeta propriu-zisă.

Secrete pentru o fasole delicioasă

Un prim secret ar fi soiul de fasole folosit. Nu alege orice fasole crezând că toate sunt la fel. Bobul de fasole trebuie să fie mare, lucios, să fie fasole albă, pentru că cea “pestriță” îți va strica aspectul preparatului.

Alege ciolan sau costiță afumată pentru un gust și un miros deosebit. Afumătura va da savoare acestui preparat și papilele tale gustative vor fi fericite. Dacă nu mănânci porc, află că există magazine specializate care au și copănele de curcan sau de pui afumate, și rezultatul este asemănător cu cel pe care l-am preparat eu.

Folosește oala sub presiune pentru a fierbe fasolea și carnea. Aș putea zice că este cel mai mare secret al acestui preparat. Mereu fierbeam prea mult sau prea puțin fasolea. Gătindu-se sub presiune, preparatul se fierbe și mai repede, și tu îți înjumătățești timpul de stat în bucătărie.

Folosește dafin și cimbru pentru a da un gust proaspăt, pe lângă nelipsitul leuștean.

Aruncă apa în care fierbe fasolea de trei ori. Dacă vrei să nu te balonezi, și cunoaștem că fasolea are acest efect, aruncă apa în care a fiert de cel puțin trei ori și adaugă și puțin bicarbonat de sodiu în ea.

Rețetă Fasole cu ciolan sau costiță

Reteta Fasole cu ciolan sau costita

Punem de seara fasolea într-o oală de inox cu apă rece pentru a-și dubla volumul. Dacă ai uitat asta, și mi se întâmplă și mie uneori, stai liniștită, se va umfla în momentul în care va fierbe. Lasă fasolea să dea de 3 ori în clocot pentru a arunca apa. Așa cum ți-am spus, este bine să arunci apa pentru a nu avea probleme cu stomacul. Apoi mut-o într-o oală cu presiune alături de costița afumată, cimbru și foile de dafin, legumele întregi. Las-o să fiarbă în jur de 30-45 min sub presiune. După ce a trecut timpul îți poți da seama când este făcută dacă carnea a început să cadă de pe os și fasolea este puțin crăpată.

Separat se călește morcovul ras, ardeiul roșu cubulețe, ceapa tocată și bulionul. Adaugă și 100 ml apă și lasă să fiarbă acest sos timp de 10 minute.

Într-o oală ceramică pune carnea scoasă de pe os și tăiată grosier, fasolea și jumătate din apa rămasă de la fiertul fasolei. Când sosul este gata, adaugă-l și amestecă încet pentru a combina toate aromele și texturile. Dacă această compoziție este prea groasă, adaugă apă până când ajunge la consistența dorită. Ai grijă că faci iahnie de fasole, nu ciorbă de fasole, iar consistența este diferită. Mai lasă la foc încă 5 minute, adaugă leuștean și mâncarea este gata.

Accesorii și ustensile Ambition România

Mâncare făcută cu... Ambition

Ambition România, brand din magazinul online Dajar România, are mai multe accesorii și ustensile care te-ar putea ajuta la prepararea rețetei mele. Oala sub presiune este de nelipsit pentru o gospodină care vrea să-și scurteze timpul petrecut în bucătărie. Găsești o gamă variată de tigăi și oale de inox, oale ceramice, dar și tigăi cu înveliș stone utile pentru prăjeli.

Decorarea mesei

Dacă vrei să ai o masă reușită în familie, este nevoie să lucrezi și la ambient. Masa frumos aranjată și un set tacâmuri frumoase vor completa gustul preparatului tău.

Ambition Romania

Alege să-ți ușurezi viața și să-ți petreci mai mult timp cu familia ta, alegând accesorii și ustensile care îți reduc timpul pentru prepararea mâncării, iar tu vei primi complimentele și prezența persoanelor importante din viața ta.

Care este rețeta ta “unicorn”?

8 Comments

  1. Pingback: Proba 4. Ambition… în bucătărie!

  2. Pingback: Ambiții De Bucătărie Fericită - Lady In Black2021

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

<p>Drepturi de autor!</p>