Dezvoltare personală și spirituală
Dezvoltare personală și spirituală

Minimizarea suferinței

Suferința ca și bucuria face parte din ansamblul stărilor pe care le avem zilnic. Nu trebuie să te consideri un predestinat, ci să cauți anumite instrumente pentru a trece mai ușor peste o situație neprevăzută, peste o situație care ți-a adus neplăceri în plan sufletesc. Problema nu este suferința, ci cum reacționezi tu la acel factor declanșator.

Motivația

Toți așteptăm să fim motivați pentru a face ceva. Motivația nu este o persoană care ne bate la ușa și spune: Bună ziua, eu sunt motivația! Trebuie să o găsești în interiorul tău și să acționezi. Vrem să fim motivați să mergem la sală sau să ne apucăm de dietă. Amânăm până vine primăvara spunând că iarna oricum trupul ne este acoperit și mai avem timp. Găsim motive legate de vreme, de dispoziție. Cum ar fi să faci acest lucru chiar azi? Acum?

Ce am învățat despre mine din blogging?

La provocarea lansată de Diana Gole – Ce am învățat despre mine din blogging? – și având în vedere că am din ce în ce mai puțin timp, răspund și eu cum mă pricep mai bine. Blogging-ul este din 2019 în viața mea, însă cu adevărat am pătruns în această lume odată cu participarea mea la SuperBlog. Am prins gustul competiției, gustul articolelor bine făcute și care au fost răsplătite pe măsură.

Critica constructivă și critica distructivă

M-am hotărât să scriu acest articol pentru că nu mai suport răutatea, critica. Nu știu dacă această perioadă de pandemie ne-a făcut mai răi sau faptul că ne petrecem mai mult pe social media ne poate influența atât de mult modul cum vorbim, cum scriem, cum atacăm. De ce atâta răutate? Din frustrare? Vrem să arătam cine suntem sau vrem să ieșim în evidență cu ceva? Acest articol se adresează acelor persoane care-și dau cu părerea în orice situație, fie că au idee despre ce este vorba, fie că vor să iasă doar în evidență.

Cristale vindecătoare

Consider că în această lume într-o continuă schimbare, avem nevoie și de ajutorul cristalelor îmbinat cu o practica spirituală de relaxare sau de meditație. Trebuie să ai în vedere, că trebuie să-ți alegi cristalele în funcție de zodie. Fiecare funcționează țintit pe o problema, așa că atât site-urile de specialitate cât și Wikipedia îți sunt de ajutor în găsirea corespondentului tău zodiacal.

<p>Drepturi de autor!</p>