Produse cu argilă naturală Aslavital Mineralactiv
Produse cu argilă naturală Aslavital Mineralactiv

Produse cu argilă naturală Aslavital Mineralactiv

Pentru o femeie pasionată de skincare este foarte important să folosească produse cosmetice de calitate cu ingrediente naturale și formule unice. Îmi place să testez produse și de aceea nu mă opresc la o singură gamă. Așa cum nu mănânci în fiecare zi aceeași mâncare, iar organismul tău are nevoie de diversitate, așa are nevoie și pielea ta. În funcție de anotimp trebuie să folosești produse cosmetice diferite.

Gama Aslavital Mineralactiv

Aslavital Mineral Activ

O gamă de produse cosmetice care are la bază ingredientul special, provenit din Munții Pădurea Craiului: Argila 100% naturală, netratată chimic. O gamă destinată tenului sensibil, iritat, cu protecție antistes urban.

Aslavital Mineralactiv oferă un program complet de îngrijire a pielii, începând cu vârsta de 25+ până la vârste înaintate, incluzând problematica complexă a tenurilor sensibile. Complexul de peste 20 de minerale naturale (Fier, Potasiu, Magneziu, Cupru, Calciu etc.) îți detașează tenul de stresul cotidian și conferă o senzație unică de revitalizare.

Apa micelară cu argilă 

Apa micelară cu argilă

Pentru persoanele cu un ten sensibil și iritat, apa micelară poate înlocui curățarea tenului cu produse posibil iritante, însă în cazul demachierii rezistente la apă, ar trebui să adaugi și produse de curățare suplimentare. Aceasta nu irită ochii și pot spune că este una dintre puținele ape micelare folosite care nu mi-a iritat ochii.

Apa micelară cu Argilă Aslavital Mineralactiv asigură o curățare blândă a tenului. Are o acțiune complexă antipoluare, de detoxifiere și eliminare a efectelor stresului urban. Este recomandată pentru curățarea și detoxifierea tenurilor sensibile sau care se confruntă cu reacții la efectele negative ale factorilor de mediu (radiații UV, poluare urbană, poluare electronică).

Fiole hidratante Detox

Fiole hidratante Detox

Fiolele conțin un ser care se absoarbe foarte bine în piele și care are un efect intens de hidratare, îmbunătățește elasticitatea pielii, iar tenul capătă un aspect tânăr și este mai luminos. Acestea conțin formula unică Argilă 100% naturală și Cobiodefender EMR.

Mi-a plăcut textura serului care nu este unul uleios și care se absoarbe foarte repede în piele. Fiola este foarte spornică, eu am aplicat mai multe straturi, pe față și gât. A doua zi pielea era mai luminoasă și liniile fine erau și ele umplute. Îți va plăcea și ție senzația de catifelare și de piele care nu ține.

Fiolele hidratante detox asigură protecție antitoxică și antioxidantă pe timpul zilei. Sunt recomandate pentru hidratarea și detoxifierea tenurilor sensibile sau care se confruntă cu reacții la efectele negative ale factorilor de mediu (radiații UV, poluare urbană, poluare electronică), reacții alergice, roșeață, iritații, vase de sânge proeminente, deshidratare, ridare prematură.

Masca Detoxifiantă cu cărbune

  • masca peeloff
  • masca peel
  • Masca Detoxifiantă cu cărbune
  • Masca Detoxifiantă cu cărbune

Aceasta are o structură filmogenă și acționează sinergic prin cărbunele din mască, fiindu-i îmbunătățite proprietățile de absorbție, purificare și detoxifiere. Deși este recomandată vârstei de 25+, am o fetiță de aproape 11 ani care a vrut să încerce și ea masca. După ce am testat o mică porțiune și am văzut că nu are nicio reacție, i-am dat și ei cu această mască. Semnele prepubertății au început să apară și la ea, și coșuri negre și uneori roșii îi invadează pomeții și nasul.

Pe lângă faptul că ia și stratul de celulele moarte și impuritățile, ne-a ajutat și la deblocarea porilor. A fost o zi în familie, în care cu toții ne-am răsfățat pielea, mai ceva ca la salon, ne-am amuzat și nimeni nu s-a plâns de vreo reacție.

Această mască pentru față este recomandată în purificarea și detoxifierea tuturor tipurilor de ten ce se confruntă cu sensibilități sau reacții la efectele negative ale factorilor de mediu (radiații UV, poluare urbană, poluare electronică), reacții alergice, roșeață, iritații, vase de sânge proeminente, deshidratare, ridare prematură.

Cremă lift ultra-activă

Cremă lift ultra-activă

După trecerea vârstei de 35 de ani, tenul începe să piardă din colagen, iar ridurile și liniile fine se accentuează. În sprijinul tenului tău vine Crema Lift Ultra-Activă care ameliorează microrelieful pielii după numai 10 zile de folosire. Tenul devine ferm, catifelat, cu o luminozitate aparte. Mi-a plăcut foarte mult textura acesteia și că se absoarbe foarte repede în piele. Nu-mi place senzația de gras pe piele, așa că aleg acele produse care îmi hidratează pielea, dar nu o încarcă.

În plus crema conține un complex unic Gatuline + Argilă 100% Naturală, iar testele efectuate arată că efectul de lift crește cu până la 53,58% (după 28 de zile de la utilizare), dar asigură și un efect decrispant instantaneu.

Prima gamă de produse cu Complexul Gatuline şi Argilă, un antirid natural unic, cu efect lift instant.

Crema Lift Ultra-Activă conține o combinație unică de extracte și ingrediente naturale cu proprietăți antirid, care măresc elasticitatea pielii, regenerează și hidratează intens tenul.

Mi-a plăcut această experiență cu gama de produse Aslavital Mineralactiv de la Gerovital. Produse românești de calitate foarte bună, cu prețuri accesibile și rezultate demonstrate după folosirea lor.

Tu ce produse preferi din gamele Gerovital?

One comment

  1. Pingback: Redă Farmecul Naturii și Reciclează - Lady In Black 2021

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

<p>Drepturi de autor!</p>