De ce nu mă îmbrac în negru (Guest post – Emil Călinescu)

Astăzi îl avem guest post pe Emil Călinescu, pe care l-am cunoscut în Competiția SuperBlog. Pentru că este o persoană veselă, are motive pentru care nu se îmbracă în negru. Vă las mai jos articolul lui pe care îl veți savura de la început până la sfârșit.

Niciodată nu mă îmbrac în negru. Mă refer la negru complet. Parțial în negru mă îmbrac doar la înmormântări. Am o singură cămașă neagră, una cu mânecă lungă, însă mânecile pot fi suflecate ușor (are nasturi de care acestea se prind). În afară de înmormântări am mai luat-o de maximum 3 ori, ultima oară petrecându-se la un eveniment unde se sugerase dress code black. Să avem ceva negru. După acel eveniment mi-am jurat 2 lucruri: că nu voi mai respecta în viața mea un dress code și că nu mă voi mai îmbrăca niciodată în negru. Pentru a justifica această a doua parte am zis să scriu acest articol.

Așadar, din punctul meu de vedere, vestimentația trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:

1. Să te pună în valoare din punct de vedere vizual. Eu sunt blond, din punctul multora de vedere hainele închise nu mă avantajează. Deloc.

2. Să se potrivească din punctul de vedere al corpului. Pe scurt, deși negrul slăbește, subțiază, el are un mare dezavantaj: se vede imediat transpirația pe astfel de haine. Drept urmare, pentru a nu se vedea haine negre cu pete albe, nu port haine negre.

3. Să te reprezinte din punct de vedere comportamental. Negru înseamnă sobrietate, negru înseamnă seriozitate (un costum negru este unul pentru oameni serioși), înseamnă tristețe (înmormântare), înseamnă conformism.

Nu este nimic mai trist decât o adunătură de tineri zâmbitori îmbrăcați în negru. Chestia asta o văd deseori la balurile de absolvire a liceului: ei sunt îmbrăcați elegant, de cele mai multe ori în negru, însă mintea lor, încă tânără, se gândește să facă cele mai dubioase glume. Mi se pare realmente ciudat să văd o persoană veselă îmbrăcată în negru. Așa cum mi se pare dubios să văd o persoană tristă îmbrăcată vesel.

4. Să mă facă să mă simt bine în ea. Trecând peste ce zic ceilalți, peste cum ies pozele ori filmările, trebuie avut în vedere și aspectul pur personal. Eu mă simt mult mai bine, mai în largul meu, îmbrăcat într-o cămașă Hawaii decât îmbrăcat într-o cămașă neagră. Cravata este din start exclusă, asta ca să ne înțelegem.

5. Să se potrivească (sau nu) cu evenimentul. Eh, aici discuția este amplă. În cazul meu, singurele evenimente la care NU vreau să ies în evidență sunt înmormântările. În rest, îmi doresc să ies în evidență și mă bucur că vestimentația este prima care sare-n ochi. Îmi place să fiu reperat de la distantă, îmi place să fiu recunoscut în toate pozele, indiferent cât din mine apare-n poza respectivă. Eu sunt recunoscut și din spate, și din lateral și de la distanță. Am grijă atât prin silueta mea, cât și prin vestimentația mea (trăiască pălăriile, printre altele).

La înmormântări mă îmbrac în negru tocmai pentru că nu vreau să atrag atenția. Nu este vorba despre respectul față de cel decedat, nu cred că dacă m-aș îmbrăca altfel ar însemna că mă bucură moartea cuiva, însă deseori persoanele prezente la înmormântare sunt persoane cu care nu vreau să intru în discuție. E valabil și la nunți, dar p-alea nu le frecventez (ceea ce vă recomand și vouă).

Acum, ca să vă dau a doua parte a răspunsului la întrebarea de ce nu mă îmbrac în negru, trebuie să vă zic la ce mă duc cu gândul persoanele îmbrăcate complet în negru:

1. Un bărbat îmbrăcat complet în negru, dar elegant, costum, cravată, eventual și cămașă neagră (ori cămașă albă, pentru contrast), mă duce cu gândul la un agent secret american. Sper că știți seria de filme MEN IN BLACK. Nu că ar fi rușinos, ci pur și simplu eu tind să mă feresc de agenți secreți. Mă rog, ar fi mai nasol dac-ar fi ruși, dar mna…

2. O femeie îmbrăcată complet în negru, dar într-o vestimentație neagră elegantă, cu fustă/rochie, ciorapi și cizme, toate negre, mă duce cu gândul la o văduvă neagră, la un “chat noir” în înțelesul franțuzesc al cuvântului: o femeie vicleană și sexy, care te vrăjește, te atrage și te … pedepsește.

3. O tipă cu bocanci, blugi, tricou și, eventual, cu păr negru mă duce cu gândul la o rockariță-punkistă care vrea să pară rebelă, bitchy style.

4. O femeie de peste 50 de ani îmbrăcată complet în negru mă duce cu gândul la doliu. Punct.

5. Un om în vârstă, de peste 60 de ani zic, îmbrăcat complet în negru, mă duce cu gândul fie la doliu, ăla oficial, că i-a murit cineva, fie la un doliu psihologic, adică un om care așteaptă moartea.

În plus, nu-mi poate ieși din minte expresia A VEDEA NEGRU ÎN FAȚA OCHILOR. Cum pot eu să am o senzație plăcută când văd, la modul propriu, negru în fața ochilor?!

Ca obiecte vestimentare negre, multe au sens, au logică, mai puțin cămașa bărbătească neagră. Pe cuvânt dacă am înțeles vreodată de ce ai avea așa ceva pentru a o purta zi de zi. Înțeleg sacoul negru, înțeleg pantalonii negri, înțeleg încălțările (bocanci, pantofi eleganți, pantofi sport) negre, înțeleg jachetele negre, pălăriile negre, tricourile negre (la limită), dar cămășile negre pe bune că nu. Eu o am strict pentru înmormântări, mai ales atunci când nu pun ceva negru pe deasupra.

Dacă vreți o opinie complet contrară, citiți un articol mai vechi găzduit de mine. Unora le place negrul, iar alții îl disprețuiesc din suflet.

Cine sunt eu? Pai sunt o persoana cu 11 bloguri, care scrie din cand in cand si pe la alții. În fond, când ai, printre altele, un blog de mâncare, unul de teatru, unul politic si unul de carte, nu-i așa că te plictisești și simți nevoia să poposești și prin casele virtuale ale altora?

În final, trebuie să vă zic argumentul suprem. De ce nu mă îmbrac în negru? De fapt, de ce mă îmbrac colorat? Păi e simplu: păi eu nu gândesc în alb și negru. Pentru că, din punctul meu de vedere, nu există aproape niciodată doar 2 posibilități. Există tot timpul nuanțe, există tot timpul opinii diferite. Nu există doar alb, negru și combinația dintre ele, ci există o infinitate de nuanțe și combinații de culori. Eu spun asta dinainte să deschid gura, doar prin simpla mea prezență. Hainele mele parcă urlă: uitați-vă la noi și dați-vă seama cum gândește cel care ne poartă!

Iar negrul, drăguțul de el, este foarte util atunci când este pus să scoată în evidență alte culori. Da, fix asta fac non-culorile: scot în evidență culorile. E drept, prefer album, mai vesel, mai plin de viață și mai … aprins.

Și, că să închei, te las pe tine să ghicești de ce am scris un articol intitulat De ce nu mă îmbrac în negru pe un blog cu numele Lady in Black. Dacă intuiești răspunsul, înseamnă că ai mai aflat încă ceva despre mine😊