Cum m-am adaptat în Olanda? (Guest post – Aniela Ciugureanu)

Despre Aniela am scris și în articolul Ce am învățat despre mine din blogging? Am cunoscut-o în Familia SuperBlog. Este o persoană cu energie pozitivă, încrezătoare, care a tras lozul câștigător stabilindu-se într-o țară cu oameni fericiți. Probabil de aici își extrage energia pozitivă.

Am aterizat pe aeroportul din Eindhoven – Olanda pentru prima dată pe 9 decembrie 2018. Aveam un bagaj mic, pe fiul meu de mână și o bucurie imensă îmi vibra prin toți porii. În sfârșit! Am făcut-o și pe asta! Soțul ne-a așteptat în Vlissingen căci aici ne-am stabilit pe o perioadă nedeterminată. Nu știam mare lucru despre Olanda, nu aveam habar despre cultura și mentalitatea olandezilor, doar ne-am gândit că nu va fi mai rău ca-n România. Ceea ce aveam să descopăr mai târziu mi-a întărit sentimentul că am făcut cea mai bună alegere pentru noi.

Am venit cu inima deschisă și mi-am spus că nu va conta ce loc de muncă voi avea sau dacă nu voi avea prieteni atâta timp cât voi fi fericită și copilul va avea parte de educație de calitate. Despre Olanda știam doar două lucruri: Amsterdam, Rotterdam și Haga și că este Țara lalelelor. Atât. Bine, am mai căutat pe google câte-una, alta, dar în mintea mea era o țară, probabil, plictisitoare sau fără prea multe lucruri de descoperit.

Formalități legale

Am căutat un apartament de închiriat încă din România. Am găsit câteva pe un site imobiliar, iar firma angajatoare a soțului ne-a ajutat cu vizionarea lor, noi neputând din cauza distanței. A durat câteva zile, am fost norocoși să găsim un apartament cu o poziție foarte bună, aproape de centru, de școală și de locurile noastre de muncă. Firma ne-a ajutat doar prin a lua legătura cu proprietarul apartamentului, de plata chiriei, a utilităților și altele ne ocupăm noi. Am semnat contractul de închiriere și sinceră să fiu, nu mă deranjează absolut deloc că sunt chiriașă.

Chiria, cam peste tot în Olanda, începe de la 700 de euro, pentru un apartament cu o cameră, și se ridică până la peste 2 000 de euro, mai ales la apartamentele cu vedere la mare sau apartamentele din marile orașe.

Primele săptămâni au fost cu despachetat, cu acte, scrisori și email-uri și cu descoperit împrejurimile. Procedeul de a te înscrie la primărie este foarte simplu. Poșta și email-ul sunt căile folosite de toate autoritățile olandeze. Nicio scrisoare nu se rătăcește, de email, nu mai zic. Bine, este necesară prezența ta fizică, dar până acolo, totul se face prin accesarea site-ului primăriei din localitatea de reședință și programarea unei întâlniri.

Este obligatorie asigurarea de sănătate, indiferent de statutul profesional. Doar copiii până-n 18 ani sunt asigurați gratuit. Dar e riscant și ilegal să stai fără asigurare de sănătate. Suma plătită nu e deloc mică, începând cu 100 euro și mergând până la 200 euro de persoană, în funcție de polițele suplimentare alese. Chiar și așa, mare mi-a fost mirarea când am aflat că dacă mergi cu o rețetă la farmacie, doar prezinți cardul de asigurat și nu plătești nimic.

Cum m-am adaptat în Olanda

Mă simt de parcă am fost dintotdeauna aici, sunt ca la mine acasă, iubesc această țară. Totul mi se pare normal, simplu, eficient și sănătos.

Se vorbește limba engleză, peste 90% dintre olandezi o vorbesc. Deci, de te rătăcești pe undeva, fii sigur că vei reuși să comunici cu localnicii. La muncă, la școala băiatului sau oriunde este nevoie, eu vorbesc în engleză. Sper din suflet să mă apuc serios de limba neerlandeză, limbă destul de greoaie, chiar și olandezii recunosc asta.

Olandezii nu sunt deloc precum am auzit despre ei – reci, indiferenți sau nepăsători. Ba din contră, te poți baza pe ajutorul lor, sunt oameni foarte deschiși (nu degeaba s-au legalizat căsătoriile între persoanele de același sex) și sunt foarte implicați în comunitate. Sunt printre cei mai fericiți oameni ai planetei. Trec mai ușor peste suferințe pentru că nu-și consumă energia stând împotmoliți într-o stare, care pe termen lung, dăunează. Își cunosc poziția, iar într-o situație critică nu ’’se bagă ca musca-n lapte’’. Mie mi se potrivesc mănușă pentru că sunt genul de persoană căreia nu-i place să se bage-n seamă, fără rost.

Cât despre viața socială, în primele luni, pot spune că te vei simți cam singură, mai ales dacă ești o persoană care pune socializarea pe primele locuri. Eu nu am simțit o nevoie atât de mare legată de asta, mi-am ocupat timpul descoperind țara și scriind pe blog. Totuși, având un copil, mi-am dorit să cunosc și alte familii. Și între timp, am cunoscut câteva familii de români. Am cu cine să beau o cafea, am la cine să apelez în caz de urgență.

În 2019 am vizitat câteva obiective turistice ale țării și m-am minunat. Am descoperit un paradis al florilor, al verdelui, care este una dintre culorile fericirii ce te încarcă cu energie pozitivă, al morilor de vânt și al sutelor de canale. Deci, mi s-a dărâmat prejudecata conform căreia credeam că nu am ce vizita în mod deosebit. Efteling, Keukenhof, Leiden, Delft, Rotterdam, Amsterdam și câteva muzee (apropo, iubesc muzeele) m-au făcut să-mi doresc să le revăd iar și iar. M-am îndrăgostit de Leiden. Este orașul meu de suflet, după Sibiu, bineînțeles.

Era să uit ceva important. Unii oameni nu reușesc să se adapteze climei de aici. Ce-i drept, plouă mai mult ca-n România, dar mult mai puțin ca-n Marea Britanie. Și partea bună este că nu mai sunt afectată de ploaie. Poate este și o urmare a maturizării sau poate doar datorită locului, dar nu-mi mai pun viața pe pauză când plouă. Au început să-mi placă serile răcoroase de vară și primăverile cu dimineți însorite și seri plumburii.

Înainte și acum

Poate nu voi avea un job care-ți dă un statut social înalt, poate nu voi ocupa vreo funcție importantă. Jobul pe care-l am acum, cameristă, este privit cu dezinteres și de la un nivel superior de ceilalți, dar pentru mine este un job cinstit, care mă menține activă și care-mi oferă ocazia să cunosc tot felul de oameni. Și bineînțeles, o oportunitate de a învăța și limba neerlandeză. Sunt tare recunoscătoare că am o sursă de venit. Și sunt convinsă că în România aș avea acces la un job mult mai bun, pe o poziție mai bine văzută, dar prefer să fac acest compromis pe latura profesională.

Sunt împăcată cu această alegere. Asta nu înseamnă că nu-mi doresc un alt job, dar deocamdată mă mulțumesc cu ce se poate face. Încă privesc cu nostalgie la doamnele și domnișoarele îmbrăcate în haine office. Pe de altă parte, nu mă definesc doar din prisma locului de muncă. Pot spune că duc o viață creativă, împlinită și mă simt liberă. Fiecare zi aici e un dar. Mai am și zile proaste, ca toți oamenii, normal, dar starea mea de spirit s-a îmbunătățit considerabil, parc-am înflorit. Cine spune că mediul contează are mare dreptate.

Cât despre România, am fost agresată de multe ori pe străzi. Ce era de făcut? Cine să mă apere? Știți și voi cum e cu siguranța. Mergeam pe străzi temătoare și doar în casă mă simțeam în siguranță. Nu știu dacă ați simțit vreodată teamă când treceți pe lângă vreun necunoscut. Mie mi se întâmpla des. Aici, mi-a dispărut teama. Și nu neg că nu există demenți și oameni bolnavi, e plină lumea. Totuși, mă știu în siguranță.

M-a durut când oamenii mi-au spus, când voiam să le demonstrez ceva negativ în privința României, că am uitat de unde am plecat, că mă dau cu nasul pe sus. Ba mi s-a spus că am plecat și am luat totul de-a gata, într-o țară străină, că trebuia să fi ales să rămân și să lupt. Atunci mi-am dat seama că oamenii nu sunt dispuși să asculte adevărul meu când al lor este atât de diferit! Cu ce să fie mai presus realitatea mea când a lor este cu totul alta?

Am încetat să sfătuiesc oamenii să plece. Până la urmă, e o decizie personală și radicală, cu multe implicații. Dar, recunosc, poți duce o viață împlinită și-n România și mă repet, în cazul meu nu a fost deloc așa. Iar dacă primesc întrebări despre Olanda, răspund cu mare drag.

Când ies la alergat, dau peste oameni de toate vârstele, unii chiar mă salută și mă felicită, deși nu mi se pare mare scofală să alergi. În schimb și-n Sibiu, și-n Galați dădeam des de câte-o bandă de pierde-vară care excelau în jigniri și gesturi obscene. E vorba despre niște subtilități care, pe mine, m-au afectat profund și-n alte situații. Pur și simplu, nu am mai putut răbda. A fost mult prea mult.

Nu știu dacă mă voi întoarce în România. În prezent, mă simt atât de în largul meu aici încât nu-mi doresc altceva. Nu știu ce voi simți peste ani și ani. Copilul meu a învățat deja limba foarte bine, are prieteni și colegi de care este atașat. Ar fi o catastrofă pentru el să facem iarăși o schimbare de mediu. 

Câteva curiozități despre Olanda

• Este o țară cu o suprafață de cinci ori mai mică ca cea a României, cu o populație de 17,28 de milioane de locuitori, fiind țara cea mai dens populată din Europa.
• Un sfert din teritoriu se află sub nivelul mării.
• Se află pe primul loc în Europa în producția de bulbi de flori.
• Cel mai mare port din Europa este Rotterdam.
• Conform World Happiness Report 2020, Olanda ocupă poziția a 6-a în topul celor mai fericite țări ale lumii.
• Prima căsătorie legalizată între persoanele de același sex a avut loc în 2001.
• Are un sistem politic bazat pe monarhie constituțională, regele fiind Willem-Alexander.

Dragi cititori, important este să fim împăcați și fericiți cu alegerile noastre, fie că-i vorba de o țară străină sau de România. Nu poți fi fizic undeva, iar inima să tânjească după alte locuri. Mie, Olanda mi-a câștigat inima. Pentru cât timp? Rămâne de văzut. Dați crezare simțurilor, intuiției și dorințelor voastre, că până la urmă, o singură viață avem. Și de ce să nu o trăim unde suntem apreciați, respectați, valoroși și acceptați pe de-a întregul?

Sunt Aniela Ciugureanu, am o lume a mea în care scriu tocmai pentru că acolo pot fi sinceră, pot arăta cum sunt eu cu adevărat și pot să le ofer celorlalți alte perspective și inspirație spre o viață mai bună, Lumea Anielei pe Facebook, iar site-ul aferent Lumea Anielei.

Vă mulțumesc!