Jaz Aquamarine Resort Hurghada – păreri
Jaz Aquamarine Resort Hurghada – păreri

Jaz Aquamarine Resort Hurghada – păreri

Este prima dată când mergem în Egipt, după ce am mers de 3 ori în Turcia, Bulgaria și Iordania. Egiptul a fost pe lista noastră înainte de pandemie, însă am amânat până anul acesta. Am ales Jaz Aquamarine Resort din Hurghada pentru că ne doream să vizităm obiective turistice, pentru apa cristalină plină de peștișori multicolori și pentru tradițiile de acolo. Ca de fiecare dată am ales acest pachet turistic din iarnă, prin agenția TUI Travel, și am plătit 2,542 euro pentru o cameră Family Deluxe Garden View Room, 2 adulți și un copil de 12 ani.

Zborul către Hurghada

Am zburat cu Tarom, nu au fost întârzieri sau neplăceri în timpul zborului, doar că mi se pare inuman să nu dai nici măcar o sticlă de apă pe timpul unui zbor de aproape 3 ore. Din câte am văzut, este o practică tot mai des întâlnită a companiilor aeriene. Noi am întrebat înainte agenția dacă se oferă apă și ne-au spus că avem o sticlă de apă de 500 ml de persoană, dar surpriză, nu am primit. Aveam posibilitatea să cumpărăm din avion, 3 euro sticla, însă tot așteptând să ni se aducă apa promisă, am ajuns la destinație.

Au fost alți călători inspirați și și-au luat din aeroport atât ronțăieli, sandwich-uri, dar și apă. Faptul că se amestecă toate “aromele” de pufuleți, chipsuri și salam din sandwich nu este foarte plăcut, dar atâta timp cât nu ți se interzice, fiecare face ce-l taie capul. Data viitoare știm cum să procedăm sau poate se mai schimbă ceva.

Bine ați venit în Egipt

Pentru că m-am informat de pe diverse grupuri de vacanțe în Egipt, am învățat din experiențele altora. Când ajungi pe aeroportul din Hurghada, trebuie să mergi să plătești viza de 25 euro sau dolari, sau dacă nu știi foarte multe informații te duci la agenții din aeroport și plătești 27 de euro.

Astfel am știut să-i ocolim, deși toată lumea se îmbulzea la ei, am stat la o coadă civilizată, însă acel formular pe care trebuie să-ți completezi datele din pașaport și numărul zborului nu ne-a fost dat, așa că am cerut unuia dintre acești operatori, cu frica unui refuz. Acum nu știu dacă aceste formulare trebuie cerute la viză, deși trebuie ei să ți-l dea, sau se mai găsesc în altă parte, noi nu am găsit. La întors ne-au dat de la check-in câte unul, pentru că trebuie completat și când ieși din Egipt.

După ce am terminat de completat formularul, am arătat viza, iar ne-au controlat la pașaport. Toată lumea se plânge de excesul de zel al egiptenilor, însă fiind țara lor, fac ce vor. La ieșire poți cumpăra o cartelă cu internet, în funcție de preferințele tale. Noi am înțeles că We funcționează mai bine, însă poți alege Orange sau Vodafone. Nu se compară cu internetul din România care funcționează foarte bine, însă am folosit cartela doar pentru Social Media și WhatsApp. Se activează destul de greu, la noi a durat 3-4 ore și ne-a ajutat un angajat de la hotel, pentru că toate mesajele primite sunt în arabă și pe Google translate nu traduce bine.

Jaz Aquamarine – păreri

  • 20230624 194721
  • 20230624 193908
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (44)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (46)
  • 20230624 091556
  • 20230624 193406
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (42)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (45)
  • 20230624 205137
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (48)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (47)
  • 20230624 092343
  • 20230624 092747
  • 20230624 092958
  • 20230624 092045
  • 20230624 092012
  • 20230624 091324
  • 20230624 091730
  • 20230624 093008
  • 20230624 154047
  • 20230624 154249
  • 20230624 092444
  • 20230624 092534
  • 20230624 183343
  • 20230624 091917
  • 20230624 213729

Am ales Jaz Aquamarine Resort pentru nenumăratele tobogane și pentru verdeața din resort. Sunt 17 piscine atât pentru copii, cât și pentru adulți, însă niciuna nu are o adâncime mai mare de 140 cm. Este suficient loc pentru oricine vrea să se răcorească, marea este aproape, dar este cu flux și reflux. Am mers aproape 1km și am descoperit o apă cristalină, peștișori și steluțe de mare. Fetița noastră a avut și o mască de snorkeling, așa că s-a bucurat și mai mult de vietățile marine.

Camerele din resort

Citisem pe grupuri că se obișnuiește să se lase o anumită sumă în pașaport pentru o cameră mai bună, așa că am lăsat 10 euro și am primit o cameră într-un loc liniștit, soarele bătea doar dimineața și era la etajul 2 (camera 1253). Ne-a plăcut pentru că a fost aproape de zona în care luam masa și sunt și restaurantele, însă ne-am așezat întotdeauna aproape de tobogane. Resortul are 1001 camere și apartamente și este în vecinătate cu Jaz Bluemarine. Am înțeles că poți folosi atât piscinele, cât și restaurantele de aici, dar nu am încercat.

Nu știu cum sunteți voi, însă eu sunt puțin obsesiv-compulsiv când vine vorba de curățenie, așa că în fiecare vacanță nu ne lipsește o sticluță cu Domestos. Nu am încredere în curățenia care se face prin hoteluri, am găsit și necurățat, dar pus acel afiș de igienizat, așa că prefer să spăl eu capacul wc și să dau și pe podeaua de la duș. Și bine am făcut.

Timp de 7 zile, domnul Amer, care se ocupa de curățenia camerei noastre, nu a făcut altceva decât să ne aranjeze paturile, să șteargă robinetul de la baie și să schimbe hârtia și prosoapele. Nu cred că a dat cu mopul pentru că era o parte din gresie murdară din ziua în care am ajuns și a rămas așa până când am plecat. Cred că lua doar praful de pe deasupra, nimic mai mult.

Suntem genul de familie organizată și poate de aceea nici nu a avut foarte multe de strâns după noi și a profitat de situație, sau am nimerit noi pe cineva leneș.

I-am lăsat de fiecare dată 1-2 euro pentru acele decorațiuni amuzante din prosoape, în rest am fost foarte dezamăgiți. După 3 zile am scos lenjeria și fețele de pernele și atunci le-a schimbat. Prosoapele de la hotel nu le folosim, pentru că nici acelea nu sunt cele mai curate. De curiozitate m-am uitat pe cele de aici și am văzut că temperatura de spălare era de 40 de grade, atât pentru cele de corp, cât și pentru cele pentru șezlong. Bineînțeles că la această temperatură nu ies toate petele sau microbii, și unele aveau diferite culori, de la roz până la galben.

  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada 2
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (12)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada 3
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (14)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (13)

Mobilierul și lenjeria sunt cam vechi, ar fi bine dacă s-ar investi în ceva mai nou, uneori lenjeria avea o culoare gri, însă camera a fost destul de spațioasă. În baie se observă finisajele vechi, rosturi fărâmițate și dat peste, mai mult mâzgălit, de un Dorel. Se aude foarte neplăcut unitatea de aer condiționat care se află deasupra clădirii. A funcționat ok, nu am avut probleme cu el.

  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (6)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (8)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (5)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (7)

În cameră se aduc zilnic 2-3 sticle de apă și există și un minifrigider cu băuturi, chipsuri și alune contra cost. A fost ciudat pentru că nu aveai loc să-ți pui sticla de apă la rece din cauza acelor băuturi. Le-am aranjat în așa fel încât să aibă loc și sticla de apă. Iar fac o comparație cu Turcia, unde aveam în frigider doze de fanta, sprite și pepsi, apă minerală și 3 sticle de apă pentru noi, dar și un suc de fructe în genul Tedi și un lapte cu cacao, totul fără cost suplimentar.

  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (4)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (11)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (9)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (10)

Mâncare Jaz Aquamarine

  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (17)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (21)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (16)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (20)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (18)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (19)

Pentru cineva care a mers în Turcia de câteva ori, mi s-a părut o varietate scăzută a preparatelor. Eu am un regim mai mult vegetarian, plus pește, însă de multe ori am repetat același fel pentru că nu mă încânta nimic. Am apreciat că au avut o zi cu sushi, două zile în care s-a servit crab, calamari pane și orez în care erau baby creveți. Peștele la grătar a avut prea multe oase pentru gustul meu, însă am găsit și altă variantă.

Cât despre carne, soțul și fetița au mâncat vițel, vită și pui. Așa cum se știe, egiptenii sunt musulmani și nu consumă porc și nici nu prepară pentru alții.

În fiecare zi, erau câte două supe la prânz și uneori și seara. Pentru că în Turcia aveam atât fructe, cât și prăjituri tradiționale și torturi, ne-am întors cu ceva kilograme în plus. Nu a fost cazul de data aceasta. Am mâncat mai puțin și mi-a lipsit și pepenele roșu, cireșele, căpșunele din Turcia. Chiar și fructele nu au fost atât de gustoase și având în vedere că au livezi întregi de mango, aș fi preferat acest fruct. Din categoria fructe am avut: mere, portocale, banane, struguri, caise și uneori kiwi și pere sub forma de compot. Erau la fiecare masă pepene verde și curmale, dar și diferite compoturi, nu foarte dulci.

Pentru vegetarieni există și varianta laptelui vegetal Alpro, dar nu în fiecare zi, miere și gemuri cam lichide. Dacă ai un copil mofturos, ai la fiecare masă cartofi prăjiți, paste, dar și pizza. Mi-a plăcut că ai posibilitatea de a-ți pregăti un bucătar omleta, pastele și pizza cu ingredientele preferate.

Restaurant À La Carte Jaz Aquamarine

  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (23)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (28)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (24)
  • 20230619 191511
  • 20230619 193048
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (26)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (27)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (251)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (22)

În funcție de agenție, ai gratuit o dată sau de mai multe ori restaurantele À la carte din resort. Noi am avut o singură dată, însă contra cost poți încerca toate restaurantele în funcție de locurile disponibile. Poți alege dintre asiatic, italian, middle eastern, indian sau seafood. Noi am ales pe cel asiatic.

Preparatele au fost foarte bune și servirea pe măsură. Există și un bucătar care îți gătește preparatul în față, însă este contra cost.

Distracție pe plajă

Pentru cei care doresc, în fiecare zi se organizează diferite seri tematice, cu muzică și momente de show. Am observat înclinația egiptenilor pentru manelele lui Costi Ioniță și Vali Vijelie, o plăcere pentru cei care le iubesc, o corvoadă pentru cei care nu ascultă acest gen muzical. Au impresia că este specific românesc să asculți manele și în semn de respect și pentru tips, pun manele din belșug.

Excursii Egipt

Dacă ți-ai rezervat vacanța în iunie-august, nu-ți recomand să mergi în excursii. Temperatura de peste 40 de grade, resimțită mult mai mult, îți va strica tot cheful și s-ar putea să ai și probleme de sănătate. Dacă alegi Luxor, așa cum am ales noi, fii pregătit să pierzi o zi de concediu. Plecarea este pe la 4-5 dimineața și întoarcerea în jur de ora 22-23. La piramide durează și mai mult. Este destul de incomod să mergi câteva ore în autocar, deși are aer condiționat, să vezi doar pustiu, iar opririle se fac la 2-3 ore.

Ne-am interesat din timp de prețurile agențiilor locale, am căutat cea mai bună ofertă, însă nu a fost o experiență prea plăcută. Am ales Mario Tour Egypt, la recomandarea unei colege. Are site-ul în limba română și vorbește și românește.

I-am cerut o ofertă pentru Luxor, Safari și tur Hurghada. La unele excursii sunt prețurile și pe site, la altele nu. Avea menționat că pentru excursiile early booking ai prețuri preferențiale.

Trebuie menționat că egiptenii consideră că euro și dolarul au aceeași valoare, așa că atunci când am primit oferta în euro, ofertă euro-dolar la același preț pe site, nu am întrebat dacă pot plăti în dolari, pentru că așa am schimbat toți banii pentru Egipt.

Totul a fost bine și frumos, cei de la Jaz Aquamarine Resort au serviciul early breakfast și primești un pachet/persoană cu două sandwich-uri, un măr, o brioșă, un suc și o sticlă de apă, și le poți solicita de seara, până în ora 20.00. A venit un autocar să ne ia din fața hotelului, un tip de vreo 20-25 de ani ne-a cerut parola/numărul camerei și am urcat. În spatele nostru, o familie de polonezi trimisă de către șofer în spate, a fost fluierată de acest individ. Pe lângă atitudinea arogantă, a început să fluiere. Am schimbat autobuzul după ce au mai fost preluate alte persoane.

În cel de-al doilea autocar, un domn de vreo 50 de ani, la fel de arogant ca și primul, cu o engleză stricată, a trimis românii în spatele autocarului. Autocarul era jumătate români, jumătate polonezi. După 3 ore de mers, acest domn ne-a cerut banii pentru excursie, amintindu-ne că Mario ne-a trimis oferta cu prețul în euro. I-am spus că am avut impresia că este același preț, dolari-euro, însă a devenit foarte recalcitrant și a zis că nu știe, trebuie să vorbească cu patronul, pentru că este posibil să nu ne poată da bilet dacă plătim în dolari, și că business-ul este business.

I-am scris pe WhatsApp acestui domn, încă de la prima discuție i-am vorbit cu dv., așa am fost învățată și aștept tot cu respect să mi se vorbească. Vă las mai jos poza cu vocabularul acestui domn, mult spus domn. Până la urmă i-am plătit echivalentul în dolari pentru euro, însă mi-a pierit cheful pentru tot restul excursiei. Dacă această discuție ar fi avut loc înainte de a ne îndepărta de oraș, aș fi refuzat și m-aș fi întors la hotel.

Jaz Aquamarine Resort Hurghada 51

Au urcat doi ghizi, unul pentru polonezi, altul pentru români, iar domnul de 50 de ani, le-a zis soțului și fetiței să se mute de pe locul unde stăteau pentru că acolo va sta ghidul. Ghidul era un alt domn de vreo 55-60 ani, cu o română stricată, pe care a recunoscut și el că o vorbește doar 10% bine, a început să ne spună itinerariul zilei.

Ne-a anunțat că temperatura este foarte mare, 40 de grade în acea zi, și să avem pălării, ochelari și apa la noi. Ceea ce nu ți se spune atunci când primești oferta, este că aceste agenții mai au și excursii opționale, care nu merită de cele mai multe ori și îți sunt comunicate înainte cu o zi de plecare.

getyourguide

Excursia la Luxor de 55 de dolari/persoană a inclus masa de prânz de tip bufet, două sticle de apă care se dau de la început, ca mai apoi, după ce s-a încălzit, să cumperi de la ei rece, biletele la Templul Karnak, Templul Hatshepsut, Valea regilor, statuia Memnon, ghidul. Dar se face o oprire și la un popas preferat de ei pentru pauza de wc plătită (1 euro sau 1 dolar de persoană), dar foarte mulți își cumpără și mâncare sau suveniruri, dar și o oprire la un atelier unde se confecționează obiecte din piatră de alabastru, granit sau diferite tipuri de pietre.

  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (34)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (36)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (50)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (49)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (33)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (35)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (31)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (32)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (37)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (38)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (40)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (39)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (1)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (254)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (257)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (253)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (255)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (256)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (258)

De aceea și durează excursia atât, nu am fost anunțați la ofertare că vom opri și la acest atelier, unde am cumpărat suveniruri de 45 de euro si am primit și factură, menționând că factura pentru obiectele de piatră din Egipt este necesară, deoarece se pot confisca la aeroport sau putem primi amenda dacă nu facem dovada plății. Majoritatea turiștilor au cumpărat diverse obiecte și suveniruri.

Pe lângă faptul că era atât de cald afară, toată această excursie a fost o alergătură și nu am înțeles nimic din ea. Am făcut câteva poze de frică să nu ne pierdem de ghid care, deși avea o vârstă înaintată, mergea destul de repede, iar noi alergam după el. Am avut o pauză de 10 minute la Templul Karnak să facem poze, la insistențele celorlalți care nu mai suportau alergătura.

La Valea regilor deja nu mai puteam, aveam impresia că o să leșin de cald. Simțeam o presiune mare la ceafă, deși aveam pălărie, ochelari și SPF-ul nu a lipsit, haine lejere cu mânecă, așa că am văzut doar 2 morminte din cele 3. Era un miros de ziceai că ai nimerit chiar într-un mormânt și ți se întorcea stomacul pe dos.

Înainte de a vizita ultimul obiectiv, am făcut acea excursie opțională, mai mult de frică, după neplăcerea avută la început. Ghidul ne-a spus că suntem singurii care nu vrem, așa că am mers și noi, alți 12 euro de persoană pentru a vizita o fermă de banane, să vedem niște maimuțe în cușcă, un crocodil, tot în cușcă, și plimbarea pe Nil până la fermă. Am cumpărat și de aici niște ceaiuri, pe care le poți găsi în orice magazin, dar noi nu am știut acest detaliu, optând să facem excursia a doua zi de vacanță.

Am cumpărat și un suc de trestie de zahăr, iar la sfârșit am gustat din “fructele ecologice” din această fermă: banane, struguri, mango, pepene verde și roșu. Uitându-ne la “calitatea fructelor servite” am observat că erau adunate de niște copii de pe mesele turiștilor dinainte și făceau mici completări. Au fost bani aruncați degeaba și nu vă recomand să faceți această excursie.

  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (262)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (252)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (259)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (260)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (261)
  • Jaz Aquamarine Resort Hurghada (263)

Am ajuns la hotel în jurul orei 22 după altă oprire la un popas. A fost foarte obositor, am avut dureri de cap și picioarele umflate 2 zile, nu vă recomand vreo excursie pe aceste călduri și mai ales nu-l recomand pe acest domn Mario, pentru atitudinea lui și a angajaților. Deși aveam de gând să mai facem alte două excursii, am renunțat la idee.

Concluzie vacanță Egipt

Jaz Aquamarine Resort Hurghada (41)

Nu mi-a plăcut în Egipt, a fost o vacanță de 7 din 10 stele, nu știu dacă mă voi mai întoarce curând, dar în niciun caz vara. Mi s-a părut o țară în care toată lumea vrea să profite de tine, deși calitatea serviciilor nu este pe măsura banilor plătiți, oameni foarte săraci și o curățenie care lasă de dorit.

La întoarcere treci prin 4 filtre de poliție, care mai de care să te controleze, trebuie să înfoliezi bagajul, alți 5 euro de bagaj, din decizia statului român. Mi-am amintit de furturile din bagaje de pe aeroportul din Otopeni, foarte mediatizate acum câțiva ani. În România este 45 de lei înfolierea în aeroport, opțional.

Când ne-am întors în România, în jurul orei 22, domnul de la verificarea pașapoartelor m-a întrebat de unde venim. I-am spus că din Egipt, la care el uitându-se la colegul lui, mult mai tânăr decât el: “Auzi, din Egipt.” Eram mult prea obosită și deja aveam o stare de rău să-i mai zic ceva.

Îmi pare rău, domnule, nu toată lumea călătorește la Saint Tropez ca dv. ! Unii fac alegeri proaste și merg și prin Egipt. Nu știu dacă se aștepta să-i spun orașul sau țara, cert este că era mult prea frustrat de tura lui de duminică seara. Sunt atâția oameni frustrați care își doresc să te aducă la nivelul lor mic și neînsemnat, încât sfatul mamei: “Cu proștii și cu nebunii nu te pune niciodată!” m-a ajutat să-mi păstrez calmul.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

<p>Drepturi de autor!</p>