5 motive surprinzătoare să locuiești în afara țării în care te-ai născut (Guest post – Copper Attitude)
5 motive surprinzătoare să locuiești în afara țării în care te-ai născut (Guest post – Copper Attitude)

5 motive surprinzătoare să locuiești în afara țării în care te-ai născut (Guest post – Copper Attitude)

Mari Flămânzeau face și ea parte din familia SuperBlog, familia mea de bloggeri. Este o roșcată frumoasă, care s-a stabilit alături de familia ei în Dubai. Și pentru că se află într-o țară care ni se pare tuturor de vis, am vrut să aflu cum s-a adaptat acolo și care este viața în Dubai. Articolul cuprinde prea puține lucruri despre Dubai, însă vă invit pe blogul ei copperattitude.com să vedeți ce frumos vorbește despre nenumăratele ei experiențe privind cultura arabă.

Mutarea într-o altă țară poate avea avantaje și dezavantaje. Le vei cântări îndeajuns pentru că sunt esențiale în decizia pe care o vei lua.

A fost și cazul meu acum aproape trei ani, când am hotărât că vreau să trăiesc această experiență… după alți trei în care am tot analizat situația.

Dacă a fost bine așa sau trebuia să iau decizia mai repede, cine știe? Important este că s-au aliniat planetele la acel moment și asta a fost. Probabil, fiecare are nevoie de un timp suficient pentru a-și adapta emoții și gânduri pentru o astfel de schimbare.

Dar nu pot spune că sunt reticentă la schimbare. Am primit schimbarea în viața mea sau m-a luat ea pe sus. Oricum a fost, lucrurile au mers normal pentru că întotdeauna am ales acceptarea. Am luat lucrurile așa cum au venit și mi-am adaptat atitudinea așa încât să navighez ușor sau să iau ce este mai bun din ea. De aceea fiecare moment de schimbare din viața mea a fost un pas înainte.

Dar să rămânem la această etapă. Ce avantaje are mutarea într-o țară străină? Ba chiar într-o cultură și civilizație total diferită de cea în care mă născusem. Mai exact, ce aspecte pozitive văd eu odată cu relocarea noastră în Orientul Mijlociu.

Povestea mutării este relatată și în podcast-ul Vocea SuperBlog dar și în Viața de Expat, a căror invitată am fost în 2020.

Mă voi referi doar la 5 motive pentru care este bine să trăiești și în altă țară, la care poate nu te-ai gândit. Probabil este o listă subiectivă, dar le voi descrie așa cum le percep eu. Cum s-au deșirat ele în experiența mea de expat.

Locuiești într-un oraș smart

În primul rând, Dubai este un oraș extrem de curat. Ce-i drept și amenzile sunt foarte mari dacă arunci gunoaie pe jos, însă rezidenții și localnicii își respectă orașul ca parte a educației lor.

Găsești coșuri de gunoi peste tot, toaletele sunt foarte curate oriunde ieși în oraș și vei simți adeseori în zone de promenadă și în mall-uri miros de oud. Chiar dacă prin luna februarie mai sunt și furtuni de nisip sau ajunge nisip din deșert, că, deh, mai bate vântul, orașul este curat și nu are aspect prăfuit.

Am cunoscut Dubai ca un oraș smart și sustenabil. Digitalizarea este at its best și fie că dorești să îți schimb documente, să achiți taxele de drum sau orice altceva, se face totul digital. Nu plimbăm hârtii și dosarul cu șină nicăieri. Cardul de rezident ascunde o lume digitală în spate și toate aspectele administrative se rezolvă cu el.

5 Motive surprinzatoare sa locuiesti in afara tarii in care te-ai nascut

Tehnologia și tipologia arhitecturală a făcut ca Dubai să fie un oraș sustenabil și orice aspect inovativ este folosit în dezvoltarea de noi proiecte sustenabile. Cele trei direcții în care simți că ești într-un oraș sustenabil sunt:

💥 Standardul de viață, în care sănătatea, educația, transportul, comunicațiile, utilitățile publice sunt extrem de optimizate. Soluțiile de automatizare pentru casă sunt accesibile și scad costurile de întreținere. Linia de metrou este complet automatizată, iar una din linii, cea care trece prin inima Dubai este cea mai lungă linie de metrou fără conductor din lume.

💥 Turismul – ca turist primești viza turistică pe 3 luni, gratuit în aeroport, chiar și un sim cu număr local, experiența la hotel este la superlativ. Zone turistice, precum Palm Jumeirah sau Bluewaters sunt extensii artificiale create în mod sustenabil.

💥 Economia – clădiri cu consum redus de electricitate, hub financiar.

Ai alte perspective de a călători

Am venit în Dubai, într-o zonă cu climă mai blândă decât în Europa, cu vreme pe gustul meu. Bine, vara este foarte cald dar acest lucru nu este chiar o problemă mare pentru mine, fie prefer indoor, fie venim în vacanță în țară.

Dubai este și un hub turistic, care face legătura între Europa sau Australia și Asia. Așa că este mult mai ușor să ajungi în Thailanda, Vietnam, India, Iran, Filipine sau Maldive. Dar am ajuns mai ușor și în Zanzibar de aici. 

Explorez zonele deșertice și am marea la 15 minute de casă, iar muntele, aproape de granița cu Oman, la o oră și jumătate. Acolo am fost pentru experiența pe zipline-ul înregistrat în cartea Recordurilor. În deșert am zburat și cu balonul cu aer cald, admirând cel mai frumos răsărit. Știi cum se aude liniștea deplină?

5 Motive surprinzatoare sa locuiesti in afara tarii in care te-ai nascut

Trăiești o experiență de dezvoltare personală

Am văzut întotdeauna dezvoltarea personală ca un atelier continuu, în care muncești permanent, ca un pictor, în fața pânzei. 

Apoi am început să explorez bloggingul și, deși mă gândeam că scriu prietenilor mei, am observat că este un ingredient magic mai ales pentru dezvoltarea mea personală.

Dar cea mai interesantă experiență după părerea mea, este aceea de a trăi într-o altă țară. Ți se pare surprinzător? În primul rând mutarea în sine este un act de curaj pe care nu știu dacă rămânând în zona ta de confort ai fi putut să îl manifești vreodată. Știi cum este? Ca la skydive, când te arunci cu parașuta strânsă în spate în gol. Tu te-ai pregătit să faci pasul dar tot necunoscut este.

Să trăiești în altă țară te provoacă la cunoaștere, flexibilitate, încredere, adaptare, ceea ce confortul de acasă nu îți oferă la acest nivel. O civilizație diferită îți oferă alte perspective, alte cutume și te provoacă la o mare deschidere, respect și toleranță. 

Diversitatea înseamnă progres iar existența a 200 de naționalități în Dubai face să ai senzația că trăiești în toată lumea. Bogăția de culturi și melanjul care se creează este izvor de inspirație și hrănește creativitatea. Sunt expusă la atâtea moduri de a gândi!

Ce m-a frapat foarte mult aici este deschiderea cu care ești primit și ajutat – fără idei preconcepute, fără judecăți, fără refuzuri. Asta mi se pare că este esența altruismului și a evoluției umanității.

Îți faci prieteni din toată lumea

Multitudinea de naționalități din Dubai mi-a deschis posibilitatea de a cunoaște lumea. Poate pare poetic dar îți garantez că este de-a dreptul epic. 

Relații care în țară erau doar la nivel online sunt posibile aici offline. Am învățat câte ceva de la fiecare om pe care l-am cunoscut aici, fie că este din Irlanda, UK, Iordania, Emirate, Malaezia, Filipine, Grecia, Italia, Suedia, Republica Moldova, Cipru, Turcia, Serbia, India, Azerbaijan, Liban, Coreea, Africa de Sud, etc.

5 motive sa locuiesti in afara tarii

Înainte de pandemie erau minunate Zilele Prieteniei, organizate la școală, în care fiecare țară își prezenta gusturi locale. Am încercat atâtea arome specifice fiecărei țări încât am senzația că am fost deja acolo. Iar fiecare poveste mi-a deschis orizontul și mi-a reamintit că toți avem aceleași emoții, iar ce este diferit ne face și mai interesanți.

Iar poveștile cu miros de oud și gust de curmale sau cafea, m-au fascinat întotdeauna însă le-am dat vălul la o parte abia aici. 

5 Motive surprinzatoare sa locuiesti in afara tarii in care te-ai nascut

Întotdeauna am comunicat foarte bine cu cei din jur, iar interacțiunile de aici m-au făcut să ascult mai activ, să corelez cu gesturi și expresii ale feței. Iar asta mi-a amintit ce fain era în vacanțe sau city-break-uri când intram în vorbă cu localnicii. Aici este un exercițiu de zi cu zi.

Când privești din această perspectivă, ai doar de câștigat, devii mai comunicativ și mai receptiv la alt mod de gândire, la un alt stil de viață.

Înveți despre cultura locului

În orice loc ai merge, fie să locuiești, fie să vizitezi vei vedea că localnicii sunt foarte deschiși să deșire povești. Istorisirile lor au iz de cultură locală, iar dacă vei fi deschis la bucătăria locală, vei înțelege mult mai mult despre secretele țării sau regiunii respective. Vei intra în sufletul lor.
Întâmplarea face că eu iubesc mâncarea arăbească, cu explozia ei de gusturi și condimente însoțită de aroma de cafea fiartă lent și cremoasă. Iar dacă îmi pui și puțin cardamon în ceașcă să știi de pe acum că mai vreau încă una.

5 Motive surprinzatoare sa locuiesti in afara tarii in care te-ai nascut

Experiența cafelei este pentru mine același răsfăț de fiecare dată.

La fel am pățit în fiecare colț de lume unde am fost, trăirea mea este completă doar dacă mănânc ceva specific.

Imersiunea aceasta benefică în cultura și stilul de viață local îți creează mediul optim pentru transformare. Vei simplifica foarte multe aspecte ale vieții, vei fi mult mai recunoscător, vei scăpa de paradigme pe care le simțeai în gene. Te vei reinventa.

Iar mă ia valul când scriu despre experiențe trăite, pline de sens. Dacă ți-am dat chiar și puțin de gândit legat de această perspectivă sau dacă vrei să vii în vizită aici, mai am o sugestie pentru tine. Te aștept pe blog să îți povestesc ce trebuie să știi pentru plecarea în Dubai.

6 Comments

  1. Pingback: Facultate în Marea Britanie - Lady In Black 2021

  2. Pingback: Dimineți Cu Savoare De Cafea Etolia - Lady In Black 2021

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

<p>Drepturi de autor!</p>